15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Încă un medic după gratii, în vestul țării, 2 ani de închisoare cu executare în “dosarul şpăgilor” de la Casa de Pensii

Curtea de Apel Oradea a pronunţat, joi, verdictul final în cazul doctoriţei Anca Grigorescu şi al asistentului ei, Pelle Johannes, al doilea dintre cele cinci „cabinete” de la Serviciul de Expertiză Medicală al Casei de Pensii Bihor, acuzate de procurorii DNA Oradea că percepeau constant mită pentru a aviza dosarele pentru pensii de boală.

Instanţa a micşorat pedeapsa dispusă iniţial de Tribunalul Bihor în cazul doctoriţei, de la 2 ani şi 6 luni la 2 ani de închisoare, însă a menţinut dispoziţia ca medicul să execute pedeapsa în spatele gratiilor.

Pentru asistentul Pelle Johannes, judecătorul a decis să menţină verdictul instanţei de fond, care a decis să-i aplice o pedeapsă de 3 ani de închisoare, dispusă însă cu suspendare pe o perioadă de probă de 3 ani. În acest timp, Pelle e obligat să presteze şi 100 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Decizia Curţii de Apel Oradea este definitivă şi a fost pusă în executare. „Mandatul de executare a fost pus în aplicare, condamnata fiind încarcerrată pentru executarea pedepsei”, a declarat, joi seară, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

După cum BIHOREANUL a mai scris, procurorii DNA Oradea au finalizat ancheta în cazul doctoriţei Anca Grigorescu şi al asistentului medical Pelle Johannes în data de 15 noiembrie 2016, când au decis să-i trimită în judecată, Grigorescu fiind inculpată pentru luare de mită în formă continuată (158 acte materiale), în timp ce asistentului ei i se imputa luare de mită (10 acte materiale), complicitate la luare de mită (24 acte materiale), dar şi dare de mită în formă continuată (3 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada 11 mai – 11 iunie 2015, Grigorescu Anca Domnica a primit în mod direct şi repetat, de la persoanele care s-au prezentat la cabinetul său medical, sume de bani totalizând 27.036 lei. „Banii respectivi au fost primiţi de inculpată pentru emiterea deciziilor medicale asupra capacităţii de muncă a persoanelor care au solicitat încadrarea într-un grad de invaliditate, efectuarea revizuirii medicale a pensionarilor de invaliditate aflaţi în evidenţă sau prelungirea concediului medical peste 90 de zile”, s-a precizat în comunicatul DNA.

Asistentul ei, Pelle Johannes, e acuzat că, în aceeaşi perioadă, a primit procent din banii încasaţi de şefa sa, dar, totodată, ar fi preluat de la pacienţi acte medicale şi sume de bani, pe care ulterior le-a remis doctoriţei Grigorescu.

Potrivit sentinței, atât Grigorescu cât și Johannes au interdicţia de a profesa în cadrul Casei de Pensii Bihor pe o perioadă de 3 ani şi au fost obligaţi la cheltuieli judiciare în valoare de 15.000 lei.

Primul medic al Comisiei de Expertiză trimis în judecată, Ovidiu Pleşa, prins cu 235 de fapte de luare de mită, a fost condamnat de Tribunalul Bihor cu blândeţe, la închisoare cu suspendare. În calea de atac, însă, Pleșa a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la 3 ani de închisoare în regim de detenţie, astfel că trimiterea doctoriţei Grigorescu după gratii era în bună măsură previzibilă.

Sursă: ebihoreanul.ro

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :