Încă o materie obligatorie ar putea fi introdusă în orarul elevilor

145

Elevii ar putea învăța la școală cum să se ferească de fake news. Materia s-ar numi „Educație și cultură media” și ar fi una obligatorie. Un proiect de lege în acest sens se află deja în Parlament. A trecut de Senat, iar din toamnă, când aleșii se vor întoarce la muncă, va fi discutat și de deputați.

Orarul elevilor ar putea cuprinde o materie în plus. La ora de Educație și Cultură Media, copiii vor învăța teorii ale comunicării, dar și cum să verifice o știre falsă sau să se ferească de manipulare.

Inițiatorii proiectului spun că materia ar fi potrivită pentru clasele a VI-a și a IX-a. Disciplina ar fi una obligatorie, predată câte o oră pe săptămână.

„Dacă studiezi astfel de știri, dacă înveți să le dezbați, dacă înveți să le verifici, vei ști când ești chiar tu manipulat. Și gândiți-vă la cazul Balena Albastră, când autoritățile au fost chiar ele un promotor al unui fake news”, spune Ovidiu Raețchi, deputat PNL.

Profesorii de română, istorie, filosofie sau absolvenții de cursuri de comunicare în facultate ar putea să îi învețe pe adolescenți ce este un fake news.

Părinții îmbrățișează ideea, dar spun că ar trebui să fie o materie opțională.

Sursa: Digi24

1 COMENTARIU

  1. Dacă noua materie propusă, ar sta la scoala ,nu în ghiozdan ,nu mai puneți poveri în spatele copiilor,Cel care a propus materia să plătească din salariul sau,Sa ne spuna cel de la PNL dacă are calitatea de profesor,nu de politician,și dacă are copii cu vede proprii săi copii noua materie,Sunt copii care nu-și permit să cumpere un stilou pentru scoala,sau ghiozdan!

LĂSAȚI UN MESAJ