Inaugurare ca în comunism a unei grădinițe. Copiii, aduși de acasă, deși făceau cursuri online din cauza cazurilor de Covid

81

Inaugurare ca în ”epoca de aur” la Grădinița 18 Focșani. Copiii, deși făceau cursuri online din cauza cazurilor de Covid19, au fost aduși de acasă ca să cânte și să danseze auditoriului, deși, potrivit unei comunicări oficiale, Grădinița 18 desfășura cursurile online atât din cauza cazurilor de Covid19, cât și din cauza reabilitării sediului.

La eveniment au participat, într-o sală devenită neîncăpătoare, primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, diirectorul Grădiniței – Doina Dima, șefa Inspectoratului Școlar Județean Vrancea – Daniela Marchitan, consilieri locali, copii și elevi.

Contactată de reporterii G4 Media, directoarea Grădiniței a specificat că toți cei prezenți erau vaccinați și că organizarea îi aparține în totalitate. “Personalitățile prezente sunt vaccinate, noi am făcut cursuri online din cauza lipsei de spațiu adecvat până la inaugurarea sediului reabilitat. Eu am organizat evenimentul, cine sunt eu să-i lipsesc pe copii de această bucurie?”, a declarat Doina Dima, dorectorul Grădiniței 18.

DSP Vrancea – Grădinița nu are autorizare de funcționare

Pentru ca evenimentul de vineri sau cursurile să se desfășoare fizic, Grădinița 18 Focșani avea nevoie de autorizarea DSP Vrancea, autorizare care nu există. “Direcția de Sănătate Publică Vrancea nu a eliberat autorizare de funcționare pentru Grădinița 18 pentru că nu a fost solicitată”, a declarat, pentru G4 Media, medicul Cornelia Drăgună, responsabil DSP pentru grădinițe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.