În România, nimic nu e ceea ce pretinde că este!

498

De mai bine de 27 de ani românii responsabili și cu simț critic acuză neocomunismul, sărăcia endemică, slaba calitate a clasei politice, corupția clasei politice, lipsa de voință politică, vidul legislativ, ticăloșia unora sau a altora dintre politicieni, imixtiunea în treburile justiției sau a justiției în politic, lașitatea sau ticăloșia presei, imixtiunile „binomului”, inexistența unei opoziții credibile ș.a.m.d.

În clipa în care am enumerat toate aceste evidente pricini de indignare mi-am dat seama că, în realitate, ele nici nu pot fi despărțite una de alta, nici nu pot fi explicate, nici înțelese una fără alta. De fapt, niciuna din aceste dereglări profunde ale societății noastre nu poate fi înțeleasă fără a le așeza pe toate celelalte la un loc, împreună. De fapt, începem să înțelegem de ce ni se întâmplă toate aceste nenorociri doar în clipa în care căutăm cauzele primordiale. Și, fix în acea clipă, lucrurile încep să se limpezească. Da, România s-a despărțit de Marea Minciună a Comunismului Ceaușist cu O Altă Mare Minciună. Nu vreau să scriu acum și aici că Decembrie 1989 a fost o conspirație kaghebistă, nu vreau să să spun că a fost o mare minciună. A fost așa, dar nu mă lasă să scriu asta ceva de dincolo de rațiune și onestitate: sutele de morți din Decembrie 1989! Dar, în niciun caz, nu pot să spun că a fost o Revoluție. Nu a fost asta dintr-un motiv banal, pe care oricine îl știe: eșalonul 2 al Partidului Comunist Român a dat la o parte Eșalonul 1 al aceluiași partid. Drept pentru care, tot ceea ce a urmat au fost niște forme hibride ale comunismului reșapat. Cu un Partid Unic al Vechii Securități și cu o Opoziție ridicolă, slabă, lacomă, trădătoare și ineficientă. Cu o presă de stat (de fapt, a serviciului public) așezată în genunchi de CNA și cu una comercială cumpărată de ce cei cu probleme în justiție. Cu o justiție mereu la cheremul Puterii, cu un sistem de sănătate din care s-au muls miliarde. Cu miliardari protejați, intangibili, iviți peste noapte din furtul deșănțat și complice al banului public.

Dar să ne amintim de ce nimic nu e ce pare în România:

Ion Iliescu a vorbit despre „democrație originală”. Marian Munteanu a defilat alături de Virgil Măgureanu. Liberalii au dărâmat primii ideea de opoziție prin participarea la guvernarea PDSR. PSD și PNL, în numele urii față de Băsescu, au devenit USL. Emil Constantinescu s-a cocoșat într-un valet al PSD-ALDE. Avocatul Poporului Victor Ciorbea a ajuns să fie o rușine a democrației. Traian Băsescu atacă DNA-ul căruia el părea să îi fi dat aripi. USR nu știe nici acum cine este. Morții de la Colectiv au murit doar la televizor. Elena Udrea nu știe nimic de milioanele de euro furate de soțul Cocoș. PSD a depus moțiune de cenzură împotriva Guvernului PSD. Pârnăiașii Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță au televiziunile lor. PSD-ul e partidul social-democrat al unui baron de Teleorman cu o casă cât un arondisment. Iohannis a câștigat case din meditații. Biserica face Catedrala Mântuirii unui Neam fără autostrăzi între oameni. Al doilea și al treilea oameni în stat, Tăriceanu și Dragnea, scuipă, în fiece zi, Justiția ca și cum aceasta ar fi o vrăjitoare ce ar urma să fie arsă pe rug.

3 COMENTARII

  1. 126 de afisari intr-o zi de la publicare. NIMIC nu se va schimba, e probabil impregnat genetic in natia asta sa fim lasi, ticalosi, mincinosi si co. A se vedea declaratia lui serban nicolae cu privire la luptatorii anticomunisti, probabil ultimele farame de romani cu adevarat romani. Ala e romanul de azi, rezultat a sute de ani de plecaciuni si falsitati.

  2. Pentru Adrian si legat si de textul excelent de mai sus. Satrapii comunisti au exterminat fizic pana in 1964 toti pilonii morali si economici ai societatii. Securitatea a raportat in 1965 incheierea fazei de reeducare, alias ‘solutia finala’, a celor care reprezentau reperele societatii, fie ea la sat sau oras. Restul de masuri care au dezarticulat dinadins toate legaturile sociale (brambureala in toate era lege, aruncatul oamenilor dintr-un oras in altul la repartitie, armata, samd) au desavarsit spargerea oricarei busole sociale. Romanii scapati de teroare in 89 au fost multi deja mutanti mental. Au crescut adesea copii asemenea. Asta e problema.

  3. Pana una alta satrapii comunisti tot romani erau, ceea ce demonstreaza ca lipsa de verticalitate e mai veche de sa zicem 1946. La securitate tot romani erau angajati cat si in conducerea penitenciarelor sau a coloniilor de munca. Romani au facut rau altor romani.

LĂSAȚI UN MESAJ