Iluminatul stradal pe arterele Sever Bocu, Aradului și Torontalului

24

Lucrările de modernizare a iluminatului public pe trei artere din nordul orașului – Calea Torontalului, Calea Aradului și Calea Sever Bocu – s-au finalizat, iar în zilele următoare Primăria Municipiului Timișoara va efectua procedura de recepție a acestora. În total, au fost înlocuite 531 de corpuri de iluminat cu un sistem LED, care poate fi controlat de la distanță și care permite ajustări de intensitate a luminii pentru o economie de până la 60%.
„Avem proiecte în diferite stadii și lucrări de înlocuire a unei treimi din iluminatul public stradal din Timișoara, pentru a reduce semnificativ din cheltuielile la curent. Am finalizat o investiție cu peste 500 de corpuri de iluminat, mai avem în plan înlocuirea a încă 5.000.
Investițiile respective sunt fie la faza de proiectare, fie în achiziție pentru proiectare plus execuție. Pe Aradului, Torontalului și Sever Bocu am finalizat lucrările și ne așteptăm în perioada următoare la reduceri de consum cu aproximativ 60% și 153 de tone de dioxid de carbon mai puțin să fie degajate în atmosferă. Concomitent, economiile pe care le realizăm prin aceste investiții ne permit să extindem iluminatul public în oraș, pe străzi precum Marcel Iancu sau Marginii. Iluminatul public nu este un moft, ci un serviciu ce ține de siguranța publică, deci nu vom face compromisuri aici”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Valoarea contractului de proiectare și execuție este 1.122.731,32 lei (TVA inclus).
Investițiile de modernizare a iluminatului public vizează 5562 de corpuri de iluminat pe 90 de străzi și artere, aproximativ 31% din numărul de lămpi stradale. Consumul energetic va fi mai eficient cu 60-70%. Este vorba de 3 investiții separate: (1) modernizarea iluminatului de pe Aradului, Torontalului și Sever Bocu, (2) modernizarea iluminatului de pe străzile adiacente parcurilor din zona centrală și (3) modernizarea iluminatului de pe principalele bulevarde din interiorul inelului 4. În plus față de proiectele dedicate, investițiile majore de infrastructură, respectiv reabilitarea de pe Cetății, Bogdăneștilor și Stan Vidrighin, includ o componentă de iluminat public modern, cu LED.
Concomitent, în această lună are loc montarea primilor stâlpi de iluminat public pietonal din Parcul Botanic. Iluminatul va fi unul performant, cu LED și sistem de telegestiune. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

LĂSAȚI UN MESAJ