Ieslea Nașterii Domnului, sculptată cu drujba, în centrul Timișoarei FOTO

172

Ieslea unde s-a născut Iisus va fi anul acesta reprezentată într-un mod special. Figurinele sunt sculptate în lemn, cu drujba, de un meșter priceput. George Bostănică, cunoscut și sub numele de „sculptorul cu drujba”, este zilnic la muncă în centrul Timișoarei.

„Prima daltă am confecționat-o dintr-o foarfecă de tăiat via. Am luat o bucată de lemn și mi-am sculptat propriul chip, uitându-mă într-o oglindă. Am mai meșterit câteva figurine, din amuzament, fiindcă bani nu mă așteptam să-mi aducă treaba asta. Acum folosesc dalta numai 1% din volumul lucrării. Pentru restul, lucrez cu drujba, dar și cu scule electrice, cum e flexul. Fără trei drujbe nu ai ce căuta în meseria asta”, povestește George Bostănică.

Până luni, 13 decembrie, între orele 12:00-16:00, timișorenii pot să îl vadă pe George Bostănică la lucru, în Piața Victoriei, pregătind ieslea Nașterii Domnului. Luni, de la 18:00, ieslea va fi expusă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.