0.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Iarna revine în forță! De joi, în Banat se anunță temperaturi extrem de coborâte VIDEO

Alertă meteo de precipitații mixte, polei și vânt puternic în jumătate de țară, pentru care a fost emis un cod galben. Este în vigoare și o informare de ploi și vânt în majoritatea regiunilor, valabilă până marți, la ora 12:00. Iar de joi se anunță o răcere accentuată. Alina Șerban, meteorolog ANM, a declarat la Digi24 că spre finalul săptămânii vremea va deveni deosebit de geroasă, sunt așteptate precipitații sub formă de ninsoare, însă de scurtă durată, și temperaturi de minus 10, până la minus 20 de grade Celsius.

Ploile se vor manifesta și în zilele următoare, mai ales în vest și nord-vest. În nordul și centrul Moldovei vom avea și în această noapte temperaturi negative și este posibilă producerea de polei. La munte vântul va atinge 80-90 km/h, la fel și în sudul Transilvaniei și în sud-estul Dobrogei. În zilele următoare vor fi temperaturi din ce în ce mai ridicate, în sud și sud-vest, dar și în centrul țării vor fi temperaturi cu peste 10 grade mai mult decât ar trebui să fie la această dată. De joi noapte, însă, vremea se va răci semnificativ”, a declarat Alina Șerban, la Digi24.

Meteorolog ANM: Masa de aer polar aduce temperaturi de minus 10 grade ziua

O masă de aer rece va intra în România joi noapte, anunță ANM, iar temperaturile vor scădea brusc în toată țara spre finalul săptămânii.

„O masă de aer polar va determina o scădere a valorilor termice. Vreme geroasă noaptea, sub minus 10 grade, poate minus 20 în depresiuni. Vânt în aproape toate regiunile. Precipitațiile se vor transforma joi noapte din formă lichidă spre dimineață în lapoviță și ninsoare, ninsoare în aproape toate regiunile. Va fi un pasaj destul de scurt, însă. Apoi vremea se va răci semnificativ și ziua va fi foarte rece, posibil temperaturi maxime ce vor caracteriza pragul gerului, minus 10 grade si pe parcursul zilei, nu doar noaptea”, a conchis meterorologul ANM.

Video aici: https://www.digi24.ro/meteo/avertizare-meteo-de-vant-si-vreme-geroasa-anm-ne-asteptam-la-ninsori-si-frig-in-toata-tara-de-joi-1448236?fbclid=IwAR0mLjNa2OLr-b0O_PCkIFBCh6PUNdbpOxXkfFfc3-q7WKf8F3KR2CTuguw

Sursa: www.digi24.ro

Alte subiecte :

Firma SOLARIA GRUP penalizată cu 2,7 milioane de lei, pentru întârzieri repetate la lucrări și nerespectarea prevederilor contractuale

Primăria Municipiului Timișoara a notificat constructorul care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30 cu privire la încetarea contractului și aplicarea unor penalități...

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Citește și :