Hoția, deghizată în chipul unei tinere de 23 de ani, la Timișoara. Atenție, pericolul pândește la orice colț

3418
hoti de buzunare

Problema hoților din Timișoara pare să nu aibă rezolvare. Oricând și oriunde, timișorenii pot fi victimele infractorilor care trăiesc doar din săvârșirea acestor fapte penale, a furturilor din buzunare și poșete.

O tânără de 23 de ani a fost depistată de polițiștii Secției 3 Timișoara la scurt timp după ce ar fi comis un furt într-o stație de tramvai.

În fapt, la data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 12.00, bănuita, în timp ce se afla într-o stație de tramvai situată pe raza municipiului Timișoara, ar fi sustras din poșeta unei femei un portmoneu ce conținea 300 de lei.

Păgibita a depus plângere și, în scurt timp, oamenii legii au reușit să prindă infractoarea. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de polițiști, bunul fiind restituit femeii păgubite.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitei.

Polițiștii din Timiș au câteva recomandări pentru prevenirea furturilor:

• când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;

• evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare;

• dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul;

• poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix in autovehicul;

• dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;

• când poziţia unui călător vă impune să vă îndepărtaţi de bagaje, sau să vă schimbaţi poziţia, evitaţi-l;

• nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun;

• nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;

• dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism, sau luaţi un taxi, de preferat de la o companie cunoscută, de notorietate, unde vă veţi aşeza pe locurile din spate;

• dacă sunteţi obosiţi, evitaţi să vă aşezaţi pe scaun, pentru a nu adormi;

• dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere.

foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ