Haiducul Drogurilor

772

În capitala Banatului Montan, în partea veche a orașului, pe o uliță poluată, există o clădire impunătoare care adăpostește între zidurile ei un liceu româno-german. Pe porțile lui intră zilnic sute de elevi gălăgioși, dar dintre toți se distinge un june de înălțime medie, ușor obez, cu un chip oacheș și răutăcios. E fiul unor doctori renumiți din municipiu, care sunt foarte mândri de odrasla lor inteligentă și liberală. Tânărul apare în fața școlii abia la ora zece, într-o ținută șleampătă, cu un rucsac în spinare. Ajuns lângă colegii lui, le aruncă din treacăt ghiozdanul prăfuit, poruncindu-le să aibă grijă de el, apoi pleacă să-și cumpere cornuri. Rucsacul pare gol și totuși ceva atârnă în el, iar cel care l-a prins îl deschide sperios. Înăuntru se află un pumnal zdravăn, cu lama de douăzeci de centrimetri! „E dealer”, șoptește tainic unul dintre băieți, „e omul lor!” „Dealer? Dealer de ce?”, întreabă unul naiv încercând, fără succes, să-l descoase?

Proprietarul armei intră la oră după ce clopoțelul a sunat începerea cursurilor, iar elevii așteaptă în bănci venirea dascălului. Haiducul se strecoară printre pupitre și se duce drept la fetele clasei. La o clipeală de ochi își încleștează degetele pe gâtul uneia și rânjește sadic, în timp ce domnișoara se zbate din menghina nemiloasă, apoi o pișcă sălbatic pe a doua și „dăruiește” o palmă alteia peste posterior. În urmă, se așază lângă valetul lui, fiul unui antreprenor îmbogățit dubios după ’89. Partea de clasă pe care a ales-o este colțul vesel al băieților dezghețați și de familie bună. Înaintea lui șade un tinerel înstărit, c-o sticlă de vodă rezemată de picior, din care trage periodic câte o gură să se dezmorțească. Stă singur în bancă, dar, după începerea orei de literatură, poznașul prinde să pună întrebări peltice profesoarei, apoi râgăie cu năduf. Dăscălița se crispează și cere lămuriri elevilor, iar haiducul apare lângă scandalagiu, ca să-l domolească puțin. Cazna se sfârșește odată cu sunetul clopoțelului, toți se ridică și se grăbesc să-și ducă traistele în sala următoare. După pauză, cursul de geografie apare în orar, iar profesorul își face apariția mai târziu, astfel că distrații au timp suficient să facă tărăboi pe holuri. Începe ora, dar glumele sudiste turbură clasa fără întrerupere, dascălul, un om deosebit, încearcă din răsputeri să-și predea lecția. Până la urmă ajunge la un compromis: îi va lăsa să joace cărți în ultima bancă, cu condiția să-și poată preda subiectul în liniște. La început, regula funcționează, după zece minute spiritele se aprind de focul pokerului, iar profesorul sufletist plânge în pumni nenumăratele cursuri sabotate de petrecăreți. Soneria își face datoria cotidiană și eliberează încăperea, elevii coboară două etaje și ajung în sala din curte. E încă pauză, dar haiducul nu se duce să fumeze după obicei, are prea multă energie, iar ceata lacheilor îi ține isonul și pornește îmbrâncelile, apropourile sexuale, înjurăturile și șovinismele, toți elevii de altă etnie ori religie au de pătimit, junii fiind mari admiratori ai mahalagiilor care flegmează la tembelizor gargară naționalistă.

Începe ora de religie, iar flăcăii sunt mai distrați ca niciodată, și-au dublat impertinența cu întrebări darwiniste și se trag de șireturi la persoana a doua singular cu fostul călugăr. Acesta încearcă să le răspundă calm, dar amenințările și obrăzniciile liberalilor întrec măsura, însoțite de cocoloașe care zboară în toate părțiile. Toleranții feciori nu mai vor să se prezinte la orele „învechitului”, vor să se declare atei în biroul directorului, au drept de la părinții rasați să nege Divinitatea! Ce, doar știința a înaintat, iar Darwin a spus foarte clar că provin din maimuță, de ce să-și piardă ei timpul ascutând basme, când pot să navigheze pe net? În plus, vor să se uite prin catalog, să le fie încercuite absențele și să primească zece fără să mai vină la ore, altfel se vor duce la protopopiat și la conducerea liceului să facă reclamații! În tot acest timp aruncă ghemotoace după ceilalți elevi, unul se oprește pe pieptul prelatului, iar lacrimile îi curg de umilință. E și el suflet, și balcanismele săptămânale, pe care trebuie să le îndure din partea dezmățaților, cântăresc greu pe talgerul inimii. Majoritatea elevilor privesc neputincioși de la locurile lor, unii le țin isonul cu râsete tâmpe și râgâieli, iar fiul doctorilor se laudă teribil cu orele de șah, matematică și engleză la care părinții l-au trimis. Poanta infantilă se sfârșește, urmează cursul de fizică și ora de dirigenție, ambele coordonate de doamna B. Flăcăii veseli se mai potolesc puțin, pentru că restul se pregătește de un test inopinat, dar profesoara întârzie să apară un sfert de oră. După aceea, ușa clădirii se deschide amenințător, iar pe hol se aud tocurile dăscăliței. Aceasta intră misterioasă în sală cu o mapă la subțioară și se așează la catedră. Pe urmă înmânează adolescentului din a doua bancă dosarul cu pricina, explicând copiilor despre ce este vorba. Poliția orașului a decis să livreze în fiecare unitate școlară chestionare și pliante pentru a combate consumul de DROGURI! Elevul respectiv primește mapa și se duce la tablă, apoi începe să citească răgușit paragrafele care detaliază stupefiantele și efectele lor nocive. Sunt multe pagini, iar moderniștii se plictisesc instantaneu, din ultimele bănci se aud râsete înfundate la auzul consecințelor îngrozitoare, dar băiatul își continuă lectura aproape un ceas. După aceea, împarte tuturor chestionarele cu zeci de întrebări, sunt anonime bineînțeles, și doar câțiva mai curajoși își scriu numele. Ciudat, toți au devenit preocupați și neașteptat de sinceri, iar dirigintele strânge formularele, anunțându-i că va prezenta rezultatele studiului peste două săptămâni.

Într-adevăr, la timpul promis, profesoara citește șocată cifrele si statisticile poliției, „Bastilia” a ajuns în fruntea liceelor din județ la consumul & traficul de halucinogene! Peste clasă se lăsă o liniște grea, pe urmă lecția de fizică se desfășoară anemic. La sfârșitul ei dăscălița este chemată de un cadru didactic să rezolve o chestiune afară, iar elevii rămân singuri. Lacheul țâșnește în același timp spre catedra plină și-și compară în văzul tuturor telefonul smart cu celularul de un cot al profesoarei. E fiu de industriaș local, și doar el are aparat de vorbit, „mamaia” l-a cumpărat de ziua lui și toți trebuie să știe asta! „E cât un bolțar, bă, cât curul ei!”, urlă ironic haiducul în râsetele asistenței. Dăscălița se întoarce peste câteva minute, își strânge statisticile și pleacă acasă. Povestea stupefiantelor a fost îngropată, autoritățiile știu acum ce băieți vrednici cutreieră piețele, de ce să se grăbească cu anchetele?

Flăcăii se reped la ușă și așteaptă pe hol fetele să le pleznească peste părțile dorsale, dar și să tragă șpițuri elevilor mai slabi. E legea puterii nababilor, și cine să le stea împotrivă?

Peste un an haiducul se mută la secția de chimie a liceului, dar își păstrează prerogativele de șef al haitei, a făcut această rocadă pentru că ai lui vor să-l trimită la Medicină în Timișoara. „Ai mei vor să mă facă doctor și tre’ să trag pentru admitere la Chimia Organică. Oricum, apreciez un lucru, babacii mei NU m-au certat și nu m-au silit niciodată să fac ceva, au respectat întodeauna decizia mea! Niciodată nu mi-au spus nu face asta, sau fă asta, și asta trebe’ să facă un părinte, să respecte alegerea copilului”(!), s-a confesat el semeț lacheilor în mijlocul clasei.

Odată ajuns la Timișoara, fiul doctorilor se cazează la cămin, deși grijulii adoratori au insistat să-i închirieze o locuință, haiducul visează însă la vechea haită și la inferiorii care-i scăpaseră din mâini. Are nevoie disperată de șefie, de zarvă, de cetele consumatorilor naivi, ca să-și plătească viciul morbid.

Epilog

În cimintirul din Moroasa e liniște deplină, doar vântul adie trist peste un mormânt părăsit. Pe epitaf, între anul nașterii și-al morții, zace o liniuță, care subliniază tragedia — douăzeci și opt de ani! Tânărul doctor a fost lovit subit de-un infarct miocardic. Gurile celor ce l-au cunoscut șoptesc în municipiu adevărata cauză a morții: supradoză de droguri!

Fetele hărțuite și tinerii loviți de haiduc sunt acum în floarea vârstei, au cămine, cariere, copii, slujesc societatea. O parte din profesorii agresați ai „Bastiliei” sunt pensionari liniștiți, alții au trecut la cele veșnice.

În urma haiducului a rămas suferință, răni și rușine, iar zecile de dependenți bântuie prin Banat în căutarea supradozei mortale. Povara unei copilării dominată de răsfățuri, risipă și corectitudine politică atârnă deasupra Orașului de Foc, greșelile părinților lui au fost secerate de toți — colegi, profesori, amici, rude, clienți, iar la sfârșit au izbit și familia.

Tableta aceasta e un punct de reper pentru stăvilirea violenței în școli, dar și un semnal împotriva consumului & traficului de stupefiante.

Cristian Marian

1 COMENTARIU

  1. Un articol excelent care trage un semnal de alarma asupra problemei traficului si consumului de droguri!
    Ce face politia romana in acest context? Ce masuri (inclusiv legislative) vor lua pentru a limita acest flagel?
    Nu se specifica vreun nume dar e clar ca se bazeaza pe chestiuni care s-au intamplat in realitate!
    Qvo vadis Timisoara? Qvo vadis Romania?

Dă-i un răspuns lui madmax Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.