Hagi Tudose în alfabet braillean

155

Nu știu dacă tribunalele sunt zidite în fruntea omului sau nu. Nici dacă steaua lui (norocoasă) e acolo, ca-n (unele) basme. Nici dacă fruntea înaltă, lată sau dimpotrivă înseamnă ceva. Ori altceva. Știu însă un lucru — de fapt, l-am învățat: ce ți-e scris în frunte ți-e pus. Ești pus. Premier al României.

Și nu mă refer aici la ravagiile vânturilor, valurilor, vârstelor, mai ales, unui politician cu vechime — fiindcă, vorba lui Caragiale, sunt vechi, domnule!, așa, fără ghilimele ca-n doctorate. În unele, din nefericire, pre multe. Din fericire, nu toate. Nici la obiceiurile lui diurne, nocturne. Cititul în frunte mi se pare o greșeală de tipar. Cel puțin de tipar social, dacă nu mai mult: o greșeală creștină.

Așadar, nu am idei preconcepute. Nu citesc în frunți. În a lui Tudose, cu atât mai puțin, pentru că pur și simplu nu pot: fruntea lui e, în fond (de ten), zgârcită. Nu văd capetele de rând. Nici ale paginilor pare, de stânga, nici ale celor fără soț/soție, de dreapta. Capetele sunt, oricum, în alfabetul braillean. Și nu de la Brăila!

Cu toate că fruntea lui e o carte deschisă, după cum ne limpezesc instantaneele cu acest anonim matusalemic deja, cartea din fruntea lui e broșată prost. Sau oglinda paginii e meschină. Scrisul merge prea departe, prea până în marginea formatului mic, de buzunar al bărbatului cu aproape doi metri înălține și o sută de kilograme greutate.

Iar dac-aș putea citi, cu ce m-aș alege? Cu concluzii de analist care nu face politică de dragul politicii, vorba PNL-ului. Ci cu tendință. Nu artă pentru artă.

M-aș alege cu sfârșituri nesfârșite și începuturi neîncepute de rânduri la lift. Nu în lift, adică în fața oglinzii. Și, mai ales, m-aș alege cu o lectură acoperită de cotor. Unul moale, tot mai moale și abținut, deci, dintr-o dată, democratic și, pe cale de consecință, putred în accepțiune darwinistă. Cotorul PSD-ului. La care, de bine, de rău, au ajuns, mușcând, și Grindeanu, și Dragnea. Fără să știe care Albă ca Zăpada din ei se va trezi. Fiindcă, nu-i așa?!, jumătatea otrăvită, și numai ea, a făcut din personajul Fraților Grimm ceea ce e azi: o plagiatoare a gândurilor maică-sii, plagiate și ele, de fapt. O ființă numai bună de pus în fruntea statului. A oricăruia, pentru că numai prin numele-i alb era gata-gata să de-a gata șapte pitici. Dar au fost cinci, după cum se zice.

Iar asta, fiindcă Dragnea face — de la sine înțeles — cât doi.

LĂSAȚI UN MESAJ