Guvernul a anunţat decizia în legătură cu voucherele de vacanţă pentru 2020

210

Premierul Ludovic Orban a anunțat vineri că voucherele de vacanță acordate angajaților din sectorul bugetar vor fi menținute în bugetul pentru 2020 la același nivel ca în acest an. Orban a mai afirmat că unul din obiectivele Guvernului este să atragă turiștii străini.

„Nu vom afecta voucherele. Propunerea va fi să menținem voucherele de vacanță la nivelul anului 2019, asta va fi propunerea în bugetul de stat”, a precizat, vineri, premierul Ludovic Orban, în cadrul unei conferințe de presă.

El a precizat că voucherele de vacanță au stimulat numai turismul din intern și că obiectivul Guvernului este stimularea agențiilor de turism pentru atragerea de turiști străini.

„Perioada voucherelor este practic o perioadă în care stimulăm numai turismul intern, adică consumatorul român de servicii turistice. Se știe foarte clar că voucherele de vacanță sunt folosite doar pentru a efectua concedii în România. Unul dintre obiectivele noastre este acela de a crește fluxul de turiști străini care să vină în România. Aici trebuie politici inteligente de stimulare a tuturor agențiilor de turism, a tuturor celor care fac promovarea destinațiilor din România pentru a-i determina să fie competitivi și să aibă capacitatea să atragă turiști străini”, a spus Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.