Grindeanu, despre „execuția în stil bolșevic” a lui Supuran din cadrul STPT. Fostul premier își mustră colegii din PSD Timiș

238

Sorin Grindeanu, fostul premier bănățean dat de PSD Timiș, își ceartă foștii colegi de partid pe Facebook. El a postat pe contul său oficial de Facebook un text prin care își exprimă opinia referitoare la demiterea din funcție a lui Sorin Supuran, cel care a fost pentru nici două luni la conducerea Societății Publice de Transport din Timișoara. Grindeanu susține că administrația Robu își urmărește interesele dovedind o incompetență crasă.

Mai mult de atât, Sorin Grindeanu își mustră și foștii colegi din PSD Timiș, care, spune el, au avut o reacție târzie pe marginea acestui subiect. Redăm mesajul fostului premier, mai jos:

„Scandalul produs la Societatea de Transport Public din Timișoara este încă o dovadă că administrația Robu nu are nici cea mai mică legătură cu interesul cetățenilor, ci este un conglomerat de interese și incompetență crasă. Execuția în stil bolșevic a proaspătului director al STPT, Sorin Supuran, care era plecat din țară când a fost demis, pare o reglare de conturi între grupările din PNL Timiș. Nimic altceva. De mai bine de un an, nu am mai avut poziţii publice legate de politică, am evitat orice temă care putea lăsa loc de interpretări, însă de această dată e nevoie de clarificări, pentru că situaţia de la STPT implică o latură politică foarte consistentă şi un act administrativ extrem de important.

În calitate de timișorean și fost viceprimar, îi solicit directorului demis să clarifice câteva subiecte importante, cum ar fi situația tramvaielor Armonia (pentru care s-au plătit milioane de euro, dar se strică în fiecare zi), stadiul „afacerii” Vaporetto (despre aceste vaporaşe se spune că sunt făcute cu piese second-hand), care este valoarea subvenției acordate de municipalitate către STPT (întârzierile la plata subvenţiilor au creat mari probleme şi au dus STPT în pragul falimentului), mai exact să elucideze misterele unei demiteri neanunţate şi surprinzătoare. Sorin Supuran deţine toate aceste informaţii, a fost pus la curent cu situaţia societăţii în scurtul său mandat, iar la preluarea funcţiei a declarat că doreşte să mucească în folosul timişorenilor. Acum, are şansa să le spună timişorenilor care este situaţia reală şi cum se cheltuie banul public.

Dat fiind faptul că situația de la STPT are un impact asupra întregii comunități timișorene, îmi exprim surprinderea față de reacţia târzie pe marginea acestui subiect din partea PSD și liniştea totală a USR, la fel cum cel puțin curios este dezinteresul parlamentarilor de Timiș, cu excepția unui singur deputat social-democrat, care a reacționat public pe această temă”, scrie Sorin Grindeanu pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.