Grav accident în vestul țării

147

Un accident rutier a avut loc duminică dimineața, pe DN 66 în localitatea Băniţa. Acesta s-a soldat cu 2 răniţi.

„Pompierii Detaşamentului Petroșani au găsit un autoturism izbit în parapetul de la marginea drumului în care se aflau doi bărbaţi răniţi, dar conştienţi şi cooperanţi. Imediat au fost declanşate, concomitent, manevrele de extragere în siguranţă a răniţilor cu cele de acordare a ajutorului medical.

Conducătorul autoturismului a suferit răni uşoare, în timp ce, pasagerul, suspectat a fi suferit fracturi de bazin şi membru inferior stâng, a fost scos din autoturism cu ajutorul vestei de extracţie din accidente.

Ambii bărbaţi, în vârstă de 31 de ani, au fost transportaţi cu ambulanţe SMURD şi SAJ la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Petroşani.

Intervenţia a fost îngreunată de ploaia ce a căzut din abundenţă pe tot parcursul misiunii de salvare”, a transmis ISU Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ