15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Gigi Becali, propunere pentru autorităţi în plină pandemie de coronavirus: „Lăsați oamenii să ia Lumină!”

Gigi Becali face un apel ca oamenii să fie lăsaţi la Slujba de Înviere din acest an, în contextul restricţiilor impuse de autorităţi din cauza pandemiei de coronavirus.

Biserica Ortodoxă Română a anunţat deja că Slujba de Înviere va fi transmisă în mediul online, în contextul restricţiilor impuse prin Ordonanţele Militare.

Gigi Becali vrea ca autorităţile să ridice starea de urgenţă
Gigi Becali e de părere că preşedintele Klaus Iohannis nu ar trebui să prelungească starea de urgenţă. România va ieşi din această fază pe 15 aprilie, cu 4 zile înainte de Paşte. Totuşi, preşedintele Klaus Iohannis are posibilitatea de prelungi această perioadă, în funcţie de evoluţia infectărilor cu coronavirus din ţara noastră.

“Eu cred că Dumnezeu o să facă ceva cu noi și ne va permite… prin ridicarea stării de urgență… ne va permite la ortodocși de Paște. Țările ortodoxe, toate la un loc, au infectați cât jumătate din Belgia. Nu vedeți că ne ocrotește Dumnezeu pe noi? Atunci, cred că va face Dumnezeu ceva și îi va lăsa pe ortodocșii Lui să ia lumină de la biserici.

Le cer autorităților distanțare socială, dar lăsați oamenii să ia Lumină, să fie la distanță de doi metri, cum stau la rând pentru alimente. Să se ducă oamenii în noaptea de Înviere, așa ar fi bine. Oricum oamenii nu stau, se duc, iau Lumină și se duc acasă. Oricum, Dumnezeu ne ocrotește cel mai mult. Milioane de teste, de medicamente, nu fac cât o rugăciune curată în fața lui Dumnezeu“, a spus Gigi Becali la Realitatea Plus.

Gigi Becali s-a implicat activ lupta împotriva coronavirusului

Gigi Becali s-a implicat în mod activ în lupta împotriva răspândirii coronavirusului. Acesta a făcut mai multe donaţii către spitalele din România. Patronul celor de la FCSB a donat spitalului Matei Balș 120.000 de pastile considerate ”antidot pentru Covid-19”.

În afară de Matei Balș, Gigi Becali a mai ajutat și alte spitale din România. ”Am fost și la Craiova, și la Caracal, și la Pitești. Am dat măști și materiale. Am fost la mănăstire să mă rog. La noi o să treacă, noi avem Liturghia”, spunea Becali.
Sursa: antenasport.ro

Alte subiecte :

Citește și :