Cu foarte mult timp în urmă, edilii orașului au observat un fenomen, pe cât de inestetic, pe atât de periculos pentru cetățeni. Pe toti peretii, stâlpii, copacii atârnau cabluri de cele mai felurite.
Foarte repede s-a luat hotărârea înțeleaptă de a ascunde cablurile acolo unde le era locul, în subteran. Zis și… nefăcut, decât după ce internetul a trecut la o altă generație.
După o tergiversare demnă de alte scopuri mai nobile a început intr-o noapte „operațiunea ghilotina”. Măsura ar fi trebuit să bucure pe toată lumea. Dar a reușit să învrăjbească mai multe tabere cu idei divergente.
Dar cetațenii orașului se întreabă, pe bună dreptate, ce se întâmplă cu „șerpii de plastic și metal” căzuți de la înălțimea stâlpilor de beton. Răspunsul este cât se poate de simplu! Nu se întâmplă nimic. Zac acolo unde au căzut. E firesc. Fiind invizibili, nu pot fi văzuți de edili. Doar de cei ce se impiedică de ei la tot pasul!
Sau poate se așteaptă ca firele de cupru, plastic și fibră de sticlă să între în circuitul firesc al naturii. Se așteaptă o nouă descoperire tehnologică: compostul de cabluri de telecomunicații. Și cum ele refuză să putrezească natural, dau, în schimb, măsura slabei implicări gospodarești a edililor.