Moartea generalului Iulian Vlad — survenită în toamna anului trecut — a declanșat reacții dintre cele mai diverse; de la foarte reci, la foarte fierbinți.
Intervin astăzi — după puteri și cu o impardonabilă întârziere — pentru a mai stinge din durerea celor care au bocit la moartea generalului ca la dispariția părintelui fondator al națiunii române pre și postdecembriste.
Un prim document reprodus aici îl surprinde pe șeful Securității ceaușiste foarte supărat pe generalii Aron Bordea, Ștefan Alexie și Gheorghe Dănescu pentru că nu execută ordinul de a mă anihila „total”.
Un al doilea document oferă o listă de 40 de ofițeri care m-au tot avut în grijă aproape părintească — generali (Alexie, Bordea, Bucurescu, Dănescu, Pleșiță, Stamatoiu, Tăbăcaru, epopeicul analfabet Tudor Postelnicu, cel cu zguduitoarea mărturisire „am fost un dobitioc” etc.), colonei, maiori, căpitani, mă rog, numai lume bună.
Numele generalului Iulian Vlad nu apare. Cum nu apare nici în alte documente de acest fel aflate în posesia mea. De unde trag singura concluzie posibilă — generalul Iulian Vlad nici n-a prea existat. Cel care dădea ordine de anihilare totală era un hacker, probabil din Vladivostok.
Atunci, mă veți întreba, pe cine au plâns atâția oameni importanți, când s-a aflat de moartea generalului Iulian Vlad, cel despre care fostul său Șef de cabinet, generalul Aurel Rogojan, ne informa oficial că „a plecat în Istorie”?
Nu știu alții ce cred, dar eu unul bănuiesc că în spatele pseudonimului literar „Iulian Vlad” s-a aflat blândul Moș Crăciun, care împărțea românilor — de la copii la bunici — cadouri de-a lungul întregului an. Magnanimul își făcuse mâna de tânăr, chiar pe propriul tată.
Cei care au jelit dispariția inimosului personaj s-au aflat în deplinătatea drepturilor civile. Bănuiesc că și în deplinătatea facultăților mintale.