Gaură record în bugetul țării. Cât reprezintă salariile și pensiile românilor

92

Bugetul a înregistrat o gaură record pentru primele șapte luni din acest an. Datele publicate de ministerul Finanțelor arată că avem cea mai mare diferență între cheltuieli și venituri din ultimii 9 ani.

Cel mai mult s-au mărit cheltuielile cu salariile, pensiile și întreținerea administrației, în timp ce colectarea veniturilor nu a reușit nici măcar să țină pasul cu creșterea consumului, potrivit consultanților fiscali.

Exact ca o familie, statul cheltuieşte şi el lună de lună o anumită sumă de bani. Problema este că nu este în stare să aibă şi venituri suficient de mari ca să acopere banii daţi în stânga şi în dreapta. Adică este mereu în deficit. Iar anul acesta deficitul a ajuns în iulie la 1,76% din PIB. În bani, asta înseamnă 18,1 miliarde de lei. Din 2011 încoace nu am mai avut un deficit atât de mare, arata datele ministerului de Finanţe, adică din perioada în care aveam o criză economică în desfăşurare.

Cele mai mari creşteri de cheltuieli ale statului în primele 7 luni din 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut au fost pentru: salarii – creştere de 21,5%, întreţinerea aparatului de stat prin bunuri şi servicii 14% şi pensii şi cheltuieli sociale, unde avem o creştere de 11 procente.

O creştere de venituri ar putea fi generată de stimularea investiţiilor. Din păcate, pe primele 7 luni, cheltuielile pentru investiţii au fost doar de 1% din PIB, în ton cu cele din anii trecuţi. Potrivit specialiştilor, consumul, principalul motor economic al României, a încetinit în ultimele două luni.

sursa – stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.