14 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Salarii record la spital. 22 000 de lei ia un medic, aproape o mie de euro câstigă o femeie de serviciu

Cel mai mare salariu luat de un angajat al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a fost de 22.528 de lei. Este vorba de leafa primită de șeful Serviciului Anatomie Patologică. Salariul respectiv este chiar mai mare decât cel al managerului Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Directorul Gigel Capotă a încasat un salariu net pe luna iunie în valoare de 14.000 de lei. Tot la Serviciul Anatomie Patologică sunt printre cele mai mari salarii din instituție. Medicii specialiști au câștigat între 14.000 și 15.000 de lei, iar asistenții medicali principali între 6.000 și chiar 8.400 de lei. Cea mai bine plătită femeie de serviciu din Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu lucrează tot la Anatomie Patologică și a avut pe prima lună de vară un salariu de aproape 4.000 de lei, respectiv 3.977 de lei.

La Serviciul de Medicină Legală, șeful instituției a câștigat peste 20.000 de lei. Brancardierul serviciului are o leafă de 3.600 de lei, iar autopsierii au primit 5.000, respectiv 5.600 de lei. Nici femeia de serviciu de la Medicină Legală nu o duce rău, salariul acesteia fiind de 3.580 de lei.

A existat și un șofer care a primit o leafă de 3.400 de lei. Șefa de la Secția Psihiatrie a avut un salariu de peste 16.000 de lei, iar psihologul secției o leafă de 4.700 de lei. Asistenții ajung cu salariul la 5.000 de lei.

Sursa: gds.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :