31.2 C
Timișoara
vineri 19 iulie 2024

FOTO – VIDEO | Accidente în lanț pe A1 între Timișoara și Lugoj. Un copil a fost dus cu elicopterul la spital

Accident în lanț pe A1, între Timișoara și Lugoj, aproape de nodul rutier Topolovățu Mare. Trei mașini s-au ciocnit, iar în urma impactului au rezultat două victime.

S-a întâmplat în jurul amiezii. Unul dintre șoferi, un bătrân în vârstă de 79 de ani s-a ciocnit cu mașina de un alt autovehicul, condus de bărbatul în vârstă de 39 de ani. Mașina acestuia a fost proiectată într-un alt autoturism care se deplasa regulamentar, în fața sa.

Victime au fost șoferul de 39 de ani, dar și un copil de cinci ani care se afla cu el în mașină. Băiatul a fost dus la spital cu elicopterul SMURD, iar tatăl acestuia, cu o ambulanță.

La fața locului au intervenit pompierii din Lugoj, cu două autospeciale, una de intervenție și una de descarcerare.

Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. Niciunul din ei nu băuse.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Acesta nu a fost singurul accident de pe A1

Tot pe A1, pe sensul de mers Timișoara – Lugoj, la o distanță de un kilometru, a mai avut loc încă un accident. Un autotren s-a izbit de parapetul median.

Din fericire, în urma accidentului nu au rezultat victime. Circulația pe autostradă a fost redeschisă în jurul orei 15:00.

Sursă foto: DRDP Timișoara

Sursă video: ISU Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Încăierare ca-n filmele western în fața secției de Poliție din Jimbolia!

La secția de poliție din Jimbolia s-a declanșat un conflict spontan. Două familii de romi și-au împărțit pumni și picioare. Fiindcă gloatele furioase nu...

Măsuri de ordine și siguranță în acest sfârșit de săptămână

Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță...

Anunţ public

Citește și :