FOTO | Carambol pe DN 68 A Margina – Coșava! Două mașini și două autotrenuri s-au ciocnit pe tronosnul de drum proaspăt asfaltat

Un accident s-a petrecut pe DN 68 A Margina – Coșava. Un autotren a izbit o mașină, pe care a proiectat-o într-o altă mașină, care a fost proiectată într-o altă mașină, care a fost proiectată într-un alt autotren!

Carambolul s-a petrecut luni dupamiază, 29 iulie. „Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a condus un autotren pe DN 68 A, dinspre localitatea Margina înspre localitatea Coșava, iar la un moment dat a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, acesta din urmă fiind proiectat în autoturismul din fața sa, condus de către un alt bărbat de 50 de ani, ulterior și acesta fiind proiectat într-un autotren, condus de un bărbat, de 45 de ani”, trasnmit polițiștii din cadrul IPJ Timiș.

În urma accidentului în lanț, o femeie a fost rănită. Acesta era pasagera uneia dintre mașinile avariate. Femeia a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Circulația a fost reluată în jurul orei 14:30, în urma intervenției autorităților, dar și a echipajelor DDRP Timișoara.

Circulația pe DN 68 A, pe trononul de drum Margina – Coșava a fost deschisă de trei zile, segmentul de drum fiind finalizat, după aproape o lună de restricții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim de spălare

În săptămâna 18-22 mai, în Pișchia se vor efectua lucrări de spălare a rezervorului de înmagazinare și a rețelei de distribuție. Pe durata lucrărilor...

Automotive Hungary 2026: oportunități de afaceri și parteneriate internaționale pentru companiile timișene

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Enterprise Europe Network (EEN), invită firmele timișene să participe la conferința internațională...

Citește și :