Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, atac furibund la Ludovic Orban: „Pandemia de COVID-19 i-a luat mințile”

    166

    Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a avut o ieșire dură, pe contul său de facebook, după ce prim-ministrul Ludovic Orban a cerut sesizarea procurorilor în cazul lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva.

    În timpul mandatului său, Cuc a reziliat contractul cu firma constructoare spaniolă, respectiv Asocierea Teloxim Con – Comsa SAU – Aldesa Construcciones – Arcadis Eurometudes, deși construcția era finalizată în proporție de 99%.

    „După pandemia de Covid-19, care i-a luat mințile, cu achizițiile făcute în această perioadă, văd că premierul se crede instanța de judecată și dă verdicte de vinovăție. Observ că din Noiembrie, la mai bine de 7 luni de la preluarea guvernării, guvernul PNL nu a fost în măsură să ia o decizie corectă cu privire la Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva. Nu au putut să dea o soluție corectă și legală cu privire la restricțiile de pe acest lot.

    După ce au deschis traficul, cu restricții de viteză și tonaj, după mai multe expertize asupra acestui lot (mai exact 3 expertize – una dintre ele nefiind nici acum finalizată), astăzi CNAIR a decis să ridice restricțiile de tonaj, păstrând restricțiile de viteză. Păi dacă autostrada era bună și corespundea din punct de vedere al calității și siguranței, de ce n-au deschis-o fară restricții? Problema este ca restricțiile s-au ridicat doar pe hârtii, fară să fie făcute toate lucrările suplimentare, lucrări care ar fi trebuit să existe deja la momentul recepției și care nu erau efectuate. Dacă acest contract era ok, de ce expertizele ulterioare recomandau efectuarea de lucrări suplimentare pentru siguranța circulației?

    Vreau să spun tuturor că ridicarea restricțiilor fără a pune în siguranță traficul, prin nerealizarea tuturor lucrărilor SUPLIMENTARE, are aceeași conotație juridică precum cea indicată de “instanța de judecată Ludovic Orban”. La momentul respectiv, dar chiar și acum, o țară întreagă a văzut și vede amploarea dezastrului de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva. PNL și guvernul Orban nu fac nimic altceva decât să arunce fumigene de presă, crezând că doar așa îi vor mai crede românii.
    Cred că dacă situația de atunci ar fi stat altfel, PNL ar fi trecut cu vederea situația lotului 3 Lugoj-Deva și ar fi semnat recepția finală a autostrăzii.

    PNL ar face bine să vină cu proiecte noi și concrete de infrastructură mare, nu să se plimbe pe șantierele pe care le-au lăsat moștenire alții. Dragi PNL-iști, vreau să cred că slujiți românii, nu interesele de partid”, a scris Răzvan Cuc pe contul său de socializare.

     

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.