Foștii miniștrii ai Educației, Muncii și Sănătății au implementat programul ”Combaterea sărăciei în 100 de comunități din România”

85

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Dragoș Pîslaru și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, au semnat Protocolul-cadru de colaborare în vederea implementării unei abordări integrate a serviciilor comunitare necesare prevenirii excluziunii sociale și combaterii sărăciei, în data de 29 decembrie 2016.”

Ordinul comun care aprobă acest protocol stabilește ca asistentul social, asistentul medical comunitar/mediatorul sanitar, consilierul școlar/mediatorul școlar și consilierul de ocupare să intervină împreună pentru sprijinirea persoanelor sărace din fiecare comunitate.

”Documentul prevede, de asemenea, ca la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale să se semneze protocoale de colaborare între serviciul public de asistență socială din cadrul primăriei, inspectoratul școlar județean, direcția de sănătate publică, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, agenția județeană pentru plăți și inspecție socială etc., pentru asigurarea abordării integrate a cazurilor sociale din comunitățile vulnerabile.

Furnizarea integrată a serviciilor comunitare este legată de abordarea sistemică a nevoilor și de corelarea acestora cu pachetele de servicii din domenii diferite pentru reducerea suprapunerilor, armonizarea resurselor și crearea unui proces sustenabil de ieșire din sărăcie și de integrare socială și economică. Abordarea integrată vizează ariile considerate relevante în procesul de combatere a excluziunii sociale și a sărăciei: asistența socială, sănătatea, educația, ocuparea, locuirea și accesul la documente de identitate”, transmit cele trei minstere.

Ministerele semnatare vor colabora pentru asigurarea cadrului metodologic, juridic și financiar necesar pentru ca administrațiile publice locale să răspundă nevoilor cu care se confruntă persoanele care trăiesc în sărăcie.

Asistentul social care asigură managementul de caz contactează, în funcție de nevoile identificate, personalul din domeniile: evidenței populației, ocupării, sănătății, educației, evaluării persoanelor cu dizabilități, protecției copilului, asistenței victimelor violenței domestice etc.

Printr-o astfel de abordare, crește accesul persoanei la servicii, impactul serviciilor furnizate, gradul de valorificare a resurselor persoanei, familiei ori comunității, dar mai ales sustenabilitatea intervenției pentru ieșirea din starea de vulnerabilități multiple, spun cei de la conducere.

În vederea accesării eficiente a resurselor, documentul mai stabilește că Ministerul Muncii elaborează harta serviciilor comunitare, care va conține furnizorii de servicii sociale, educaționale, medicale și de ocupare, va fi accesibilă în format online și va avea un sistem dinamic de actualizare a datelor.

Cele trei ministere vor asigura interoperabilitatea datelor actualizarea permanentă a hărții serviciilor comunitare, urmând să dezvolte aplicații online care să deservească nevoile echipei comunitare integrate pentru identificarea indicatorilor sociali, a celor medicali sau educaționali monitorizați. De asemenea, aplicația va permite monitorizarea cazurilor în timp real, la diferite niveluri de acces – local, județean, central – pentru a facilita legătura dintre diferitele niveluri, coordonare, oferirea suportului și raportarea nevoilor locale.

”Pentru a desfășura la nivel comunitar o practică bazată pe abordarea integrată, administrația publică locală și serviciile publice de asistență socială locală vor include această abordare în strategiile de dezvoltare locală.

Pentru asigurarea implementării serviciilor comunitare integrate, cele trei ministere au înaintat Ministerului Fondurilor Europene o propunere de proiect necompetitiv prin care să fie implementat acet model de abordare integrată. Prin proiect, conceptul va fi pilotat în 100 de comunități identificate deja ca fiind în sărăcie extremă”, adaugă reprezentanții.

LĂSAȚI UN MESAJ