Forțele polițienești timișorene învață să se apere

99

Direcția Poliția Locală Timișoara, cu sprijinul Asociației Polițiștilor Locali Timișoara, au organizat, timp de două zile, în perioada 17 – 18 iulie 2022, la Clubul CSS1 și la sediul Poliției Locale, un stagiu de pregatire cu specific krav maga, care a avut drept scop formarea și dezvoltarea deprinderilor necesare în domeniul autoapărării. Seminarul s-a desfășurat sub atenta supraveghere a instructorului israelian Hazan Koby, acesta având o experiență de peste 37 de ani în domeniu.

În cadrul stagiului de pregătire, pe parcursul celor trei antrenamente intense, au fost prezentate, discutate și efectuate tehnici de autoapărare cu sau fără arme (presupunându-se prezența unuia sau mai multor atacatori). Pe scurt, utilizarea armelor a constat în tehnici de atac și autoaparare cu baston scurt (tehnici civile, dar și utilizate în sistemul militar), cuțit și pistol. Antrenamentele au inclus pregătire tactică, accentul fiind pus pe tehnici specifice poliției, și mijloace de folosire cât mai eficientă a diverselor obiecte ce ne stau la dispoziție în mod obișnuit pentru autoapărare.

La sesiunile de antrenament au fost invitate și celelate structuri din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (Inspectoratul Județean de Poliție Timiș, jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, polițiști de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră și de la Penitenciarul Timișoara), acestea răspunzând la invitație și desemnând câte trei luptatori din cadrul structurilor speciale de intervenție. Scopul acestor sesiuni de antrenament în comun este crearea unui set unitar de reguli tactice și stabilirea unor moduri similare de acțiune în diferite situații, având în vedere faptul că se execută numeroase misiuni în cooperare mai ales pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la manifestări cu public numeros. Koby Hazan, fost polițist în Israel, nu este pentru prima dată la Timișoara, el efectuând stagii de pregătire cu polițiștii locali și în urmă cu trei ani. Koby Hazan a efectuat de-a lungul timpului antrenamente cu cadre ale Marinei Franceze, ale Legiunii Străine, cu unitățile speciale din Statele Unite ale Americii, Argentina, Chile, Brazilia, Serbia, Ungaria. De menționat că Direcția Poliția Locală Timișoara va continua să organizeze astfel de stagii de pregătire și pe alte paliere ale pregătirii specifice muncii polițienești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.