Fiul unui renumit sculptor, mort într-un accident, în vestul țării. Radu avea doar 18 ani

2135

Impact devastator, în această dimineaţă, pe DN 76, între Tăşad şi Drăgeşti, în Bihor. Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit pe loc, după ce maşina pe care o conducea, VW Golf, s-a izbit frontal de un microbuz şcolar, în care se aflau 14 copii.

Radu, şoferul decedat în accident, este singurul fiu al celebrului sculptor din Ceica, Radu Lazăr.

Din primele informaţii, se pare că tânărul a efectuat o depăşire neregulamentară, a intrat pe contrasens unde s-a ciocnit frontal cu microbuzul.

„Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost făcut la ora 7.05. Accidentul rutier s-a produs pe DN 76, între localităţile Tăşad şi Drăgeşti, fiind implicate un autoturism şi un microbuz de transport şcolar. Din datele pe care le avem, şoferul autorismului a decedat din păcate”, a declarat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Microbuz plin de copii, spulberat pe șosea, în vestul țării! Un mort și mai mulți răniți

Traficul în zonă a fost blocat aproape două ore. Deocamdată nu sunt clare împrejurările evenimentului, acestea fiind anchetate de polițiști la fața locului.

Potrivit purtătorul de cuvânt de la ISU Crişana, în evenimentul rutier au fost implicate 17 persoane, dintre care 14 minori, cu vârste între 11 şi 15 ani.

„Ajunse la locul producerii accidentului, forţele de intervenţie au procedat la evaluarea de specialitate a celor 17 persoane, la efectuarea manevrelor de resuscitare a şoferului autoturismului, care se afla în stop cardio respirator, şi a celor 8 copii şi 2 adulţi aflaţi în cod verde medical (răni minore nr), prezentând leziuni minore. Din nefericire, în cazul şoferului autoturismului a fost declarat decesul”, a declarat Camelia Roşca.

În total, au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean 8 copii şi doi adulţi, pentru investigaţii. La prima vedere, aceştia nu au răni grave.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.