Firmele din centrul Timișoarei, amendate pentru mizerie

118

Mai multe firme din centrul Timișoarei au fost amendate pentru mizerie. Patronii acestora nu s-au sinchisit să transporte deșeurile rezultate din activitatea lor comercială și le-au abandonat în Piața Victoriei.

”În cursul zilei de ieri, polițiștii locali au luat măsura sancționării contravenționale în cazul a trei societăți comerciale care funcționează chiar în centrul municipiului, în Piața Victoriei, deoarece acestea nu au respectat prevederile legale referitoare la colectarea deșeurilor”, au transmis polițiștii locali.

Este vorba despre un fast-food, un magazin alimentar și unul de încălțăminte, două dintre acestea neasigurând colectarea selectivă a deșeurilor pe care le produc, conform sistemului implementat de operatorul de salubritate, iar una dintre societăți nedeținând contract de salubrizare.

Sancțiunile aplicate acestora sunt de câte 2.500 de lei. Numai în luna ianuarie, polițiștii locali au aplicat 238 de sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat prevederile privind depozitarea deșeurilor, aruncând gunoiul la colț de stradă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.