Festivalul de artă românească

24

În preajma Zilei Naționale a României, Liceul de Artă Ion Vidu din Timișoara, alături de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și editura Grafoart, organizează ediția a doua a Festivalului de artă românească.

Festivalul cuprinde trei evenimente:

Luni, 28 noiembrie 2022, de la ora 17, în sala Mihai Perian a Liceului de Artă Ion Vidu va avea loc lansarea de carte „Valsuri pentru pian -volumul I” de Iosif Ivanovici, volum apărut sub îngrijirea editurii GrafoArt.

Compozitorul timișorean Iosif Ivanovici este cunoscut în mod special pentru valsul „Valurile Dunării”, însă creația sa cuprinde peste 350 de lucrări, iar în cadrul acestui eveniment se vor putea asculta valsuri în primă audiție, interpretate la pian de elevii Liceului de Artă Ion Vidu, coordonați de profesorii: Aida Gelati, Anda Icleanu, Ramona Crina și Elena Popa. De asemenea, în holul sălii de concerte va fi o expoziție cu vânzare a unor volume și partituri aparținândcompozitorilor români.

Seara va continua cu un Recital de Artă Românească, de la ora 18. 

În deschidere va urca pe scenă Corul Mixt al liceului, sub îndrumarea prof. dr. Maria Gyuris, intonându-se Imnul de stat al României. Va urma un recital de muzică vocal-intrumentală românească, prilej de a prezenta publicului creații ale compozitorilor: George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Bela Bartok, Gherase Dendrino, Sabin Păuța, Paul Constantinescu, Constantin Dimitrescu și Ion Scărlătescu, în interpretarea elevilor coordonați de profesorii: Teofil Buteică, Adelina Costăngioară, Ovidiu Ciucuriță, Adina Covaci, Mădălina Dorgo, Aida Gelati, Georgiana Goloșie, Cristina Sânmărtinean, Simona Rațiu, Zoltan Sztupar și profesorii corepetitori: Leonard Bonea, Anca Lupu, Simona Mustețiu și Alida Rușeți. Seara se va încheia cu un moment teatral pregătit de elevii clasei a XII-a de la secția de artă dramatică, sub îndrumarea actorului și profesorului Cătălin Ursu.

Al treilea eveniment din cadrul Festivalului este un Spectacol de Artă Românească Tradițională, care se va desfășura marți, 29 Noiembrie 2022, ora 17 la sala „Lira” a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. Vor cânta elevi ai secției de muzică vocal-tradițională românească, coordonați de profesorii Rodica Canțîr, Maria Chioran, Georgiana Ciocan, Ovidiu Ciucuriță, Adelina Costăngioară, Roxana Oberșterescu-Hârșian și Daniel Zah, împreună cu Ansamblul folcloric al claselor IX-XII, coordonat de profesor Rodica Canțîr, acompaniați fiind de profesor Sebastian Cega. Deasemenea. va fi prezentat și un moment coregrafic, cu dansuri tradiționale românești pregătite de elevii secției de coregrafie a Liceului de Artă Ion Vidu, coordonați de profesor Cristina Grbici. 
Profesorii Patricia Vlad și Daniel Zah, director și director adjunct al Liceului Artă Ion Vidu, principalul organizator al Festivalului de Artă Românească, afirmă:

„Arta autentic românească și iubirea de neam, împreună cu motto-ul Uniunii Europene – „unitate în diversitate”, sunt valori care ne-au inspirat în organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului de artă românească, festival ce se desfășoară în fiecare an în preajma Zilei Naționale a României. Și pentru că Nicolae Iorga afirma despre compozitorul și dirijorul Ion Vidu că a fost „un factor de unitate națională”, acest lucru ni-l dorim și noi ca școală care are onoarea să-i poarte numele. Vrem să fim un educator și un factor de unitate națională, prin promovarea repertoriului exclusiv românesc. Credem că orice viitor artist trebuie să cunoască și să interpreteze lucrări ale compozitorilor români consacrați, cât și să promoveze lucrările românești mai puțin cunoscute de public. Totodată, acest festival are ca menire creșterea interesului pentru folclorului autentic, atât în rândul tinerilor, cât și alcomunității, precum și conștientizarea rolului culturii populare în spiritualitatea omului noului mileniu.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ