Festivalul Ceaunelor Giarmata Vii

Organizația Pro Datina, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Ghiroda, organizează în data de 3 septembrie ediția a IV-a a celui mai savuros eveniment: Festivalul Ceaunelor.

Terenul de fotbal din Giarmata Vii va fi arena pe care echipele de bucătari vor concura pentru a realiza cel mai delicios preparat. Începând cu ora 10:00, fiecare dintre echipe va avea alocat un timp de 5 ore pentru a pregăti un minim de 25-30 de porții, pe care le vor servi după jurizare invitaților prezenți.

Fiecare participant va monta o farfurie cu preparatul gătit în vederea jurizării. Punctajul se va acorda pe baza următoarelor criterii: organizarea standului de lucru, igiena în timpul lucrului, corectitudinea modului de preparate, echilibrarea aromelor în preparatul finit, gustul, prezentarea și originalitatea.

În timp ce aromele preparatelor își vor face tot mai simțită prezența, ansamblurile Cununa Timișului – Ghiroda, Datina – Ghiroda și Flori din Câmpie – Giarmata Vii vor dansa în cadrul unor spectacole inedite, iar artiști de renume vor urca pe scenă pentru a ne delecta cu muzică de calitate. Îi așteptăm în recital pe Petrică Miulescu Irimică, Felicia Stoian, Vlad Lință, Bianca Opăriuc, Olivera Petcov și Magnetical Muse.

Programul Festivalului Ceaunelor:

08:00 – 10:00 – sosirea participanților

10:00 – 15:00 – timp de pregătire preparat

15:00 – 16:30 – jurizare și premiere.

Vă așteptăm cu drag sâmbătă, începând cu ora 10:00, pe terenul de forbal din Giarmata Vii, pentru a urmări numeroase momente artistice, iar începând cu ora 15:00, pentru a ne bucura de mâncare bună, gătită din pasiune.

 

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum renasc cele două foste mari combinate metalurgice din vestul țării. Investițiile în uzina de la Oțelu Roșu vor fi de peste 200 de...

"Inima de oţel" a României, siderurgia, ar putea renaşte, după decenii în care privatizările eşuate au șubrezit-o de tot. Odată cu ea şi-ar putea reveni economia...

Programul de lucru RETIM în județul Timiș pentru 01 Mai 2026

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 01 Mai 2026. COLECTAREA DE DEŞEURI Activitatea de...

Citește și :