Femeia îngropată în curtea casei, la Variaș, a fost ucisă de fiul ei

239

Femeia a cărui trup a fost descoperit, în noaptea de miercuri spre joi, îngropat în curtea casei din comuna Variaș a fost ucisă de propriul fiu. Acesta a împins-o, ea a căzut și s-a lovit la cap. Bărbatul i-a mutat trupul și s-a culcat liniștit, spun procurorii.

Abia dimineață a descoperit că mama sa era moartă. A îngropat-o ca să ascundă fapta. ”S-a reținut că în seara zilei de 29.03.2020, în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, inculpatul P.A.-S. ar fi împins-o cu forță pe mama sa înspre un pat aflat în locuința comună, iar victima s-ar fi lovit de tăblia patului, căzând la pământ, inconștientă. Apoi, inculpatul P.A.-S. ar fi târât victima și ar fi abandonat-o într-o încăpere din fața bucătăriei, care nu era prevăzută cu ușă, deplasându-se în altă cameră unde s-ar fi culcat până a doua zi, când a constatat decesul mamei sale. În aceste condiții, pentru a acoperi urmele, ar fi îngropat victima și ar fi ars salteaua patului de care aceasta s-ar fi lovit”, aflăm de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Joi, bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile. Acesta este acuzat de ”violență în familie – loviri sau vătămări cauzatoare de moarte comise asupra unui membru de familie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.