Făt-Frumos din lacrimă pune umărul la Centenarul Marii Uniri

97

Dedicat Centenarului Marii Uniri, noua premieră a Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” are la bază un text românesc foarte cunoscut al poetului național, Mihai Eminescu, ”Făt-Frumos din lacrimă”. Intenția de a include acest spectacol în repertoriul curent al teatrului este motivată de ideea de a oferi copiilor repere autentice în ceea ce privește valorile culturale autohtone pe care trebuie să le cunoaștem și să le prețuim.

Aflat la a doua montare la Teatrul Merlin, tânărul regizor Alexandru Mihaescu „se ia la trântă” pentru prima oară cu un spectacol de teatru de animație, el fiind și cel care adaptează acest text pentru scenă.

Asemănător unui poem în proză, basmul lui M. Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă, pretinde o montare pe măsură, într-un limbaj vizual și ludic specific teatrului.

Astfel, scenele dinamice, de călătorie, de dialog sau de luptă alternează cu scenele onirice sau cu cele în care sunt prezente păpuși și jocul de umbre, într-o formă elegantă, dar și distractivă.

Supratema basmului este dată de aventurile unui erou, aventuri cu care suntem deja obișnuiți: luptele cu diverse vrăjitoare, înfrângerea acestor obstacole și întoarcerea acasă unde toți vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți.

Întreaga călătorie este o suită de lecții pentru personajul principal, tânărul Făt-Frumos: umanitatea de care dă dovadă dușmanul de moarte al tatălui, însuși faptul că moare și se naște a doua oară prin intervenție divină, confruntarea cu spaima zborului oniric atunci când este urmărit de Miazănoaptea, realizarea că timpul și spațiul nu sunt decât convenții pe care mintea omului le poate înlătura etc. Acestea sunt elementele unei călătorii inițiatice unice în peisajul basmelor pe care vom încerca să le facem vizibile în narațiunea scenică.

„În contextul influențelor romantice, cel mai pregnant este impulsul transmis individului că trebuie să plece mereu în căutare de unul singur, în mintea sa, în vise sau în lume și că trebuie să lupte eroic cu stihiile și atunci e posibil să își descopere, până la urmă, sinele și ceea ce iubește. În același timp însă va fi ușor de observat cum tipul eroului nocturn Făt-Frumos este ajutat la fiecare pas, este inițiat de cei pe care-i întâlnește într-o lume mult mai complexă decât se aștepta să întâlnească, o lume miraculoasă, unde voinicia nu mai este de ajuns și numai astfel, privind cu deschidere, cu mirare, și fiind atent la lecțiile primite poate ajunge pe deplin la maturitate”, afirmă Alexandru Mihaescu.

Spectacolul este destinat copiilor peste 6 ani, durează o oră, iar din distribuție fac parte: Radu Popescu, Cristian Brătoiu, Mădălina Ghițescu Petre, Laurențiu Pleșa, Raluca Grumăzescu, Ștefan Roman, Maria Gornic, Mădălina Toderaș, Marko Adzic, Luana Uncruțiu, Octavia Petrișor. Scenografia este semnată de Bajko Attila, costumele de Cristina Milea, iar muzica de Rebeka Adam.

Premiera va avea loc în data de 20 aprilie 2018, la ora 18:00, cu o avanpremieră pe data de 19 aprilie, ora 18:00.

LĂSAȚI UN MESAJ