„Fantasticii 2008” au înfruntat zăpada și au plecat la drum cu cadouri

204

Pentru cei mai mulți din cei mici, sărbătoarea Crăciunului este o grea așteptare. Se pregătesc intens de întâlnirea magică din seara de Ajun, când vor putea face dovada cumințeniei și faptelor bune de care au fost în stare. Măcar pe ultima sută de metri, dacă nu tot anul. Dar este destul de dificil să fii cuminte tot timpul. Năzbâtiile sunt mai ușor de făcut decât cumințenia. Am întâlnit și cazul invers ce combate stereotipul cu copiii cei puși pe trăsnăi.

La mica distanță de Timișoara se află comuna Ghiroda, ce are de ceva vreme un club sportiv de mare ispravă. Prin eforturile comune ale colectivității prin primăria și conșiliul local ce oferă tot sprijinul, tinerii localnici pot să ducă o viață sportivă sănătoasă.

Clubul C. S. Ghiroda are numeroase secții cum ar fi cele de șah, karate, dans sportiv, șah ori kik boxing. Se dorește în viitorul apropiat o și mai largă diversificare a acestor activități. Unul din cele mai reprezentative și iubite sporturi este evident fotbalul. Acesta se desfășoară la diverse grupe de vârstă. Dar performanțe notabile au toate.

Acum, în perioada de dinaintea sărbătorilor, sportivii sunt angrenați și în altfel de activități. Cum spiritul Crăciunului este prezent peste tot, au hotărât să facă o colectă cu diverse obiecte de care se pot despărți, cum ar fi echipament sportive, haine ce le-au rămas cam mici, jucării, mingi, dulciuri și chiar alte alimente din gospodărie. Toate acestea au fost împărțite în circa o sută de pachete destul de consistente ce urmează să fie dăruite copiilor din familii cu nevoi.

Inițiativa a plecat chiar de la tineri, ce au simțit că toți au posibilități material și printre ei sunt și colegi ce sunt în dificultate.

Echipa „Fantasticii 2008”, cum sunt alintați cei din grupa de vârstă de 10 ani, fiind născuți în anul 2008, au fost desemnați să împartă cadourile. A fost o responsabilitate dar și o onoare câştigate tocmai prin rezultatele bune pe care le-au avut anul acesta pe terenul de joc. Împreună cu antrenorul lor, dar și încă câțiva voluntari dintre părinți, cei șase fotbaliști au încărcat pachete destul de grele în microbuzul oferit de primărie și au plecat la drum.

Destinația a fost localitatea din apropiere Bucovăț, unde la căminul cultural așteptau emoționați 17 copii de la doi ani până la cei mai mărișori de 11 ori 12 ani. Aceștia au fost selectați din familii numeroase, ori cu posibilități reduse. A fost o bucurie a dăruirii și a înfrățirii dintre copiii de vârste apropiate și din localități apropiate. Nu a fost doar un gest simbolic. Fiecare cadou a fost personalizat pentru fetițe sau pentru băieți și s-a ținut cont și de vârsta celui ce a primit nevoile fiind diferite.

Adulții din sală au fost impresionați de momentul oferit de tineri. Cel ce poate renunța la o jucărie preferată sau la o încălțăminte sport îndrăgită pentru a o dărui, este la rândul lui câștigat. Acela va crește ca un om adevărat ce înțelege compasiunea față de un apropiat, sau chiar un necunoscut.

Fotbaliștii de 10 ani sunt convinși că sărbătoare este și faptul de a dărui, nu numai de a primi.

Zilele ce vin, vor mai pleca la drum și către Giarmata Vii, dar vor mai oferi pachete și în Ghiroda. Vor ca până la Ajun să fie câte un cadou la fiecare copil în casă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.