Explicația trădării puciștilor! De ce ar fi întors premierul Dăncilă ,,soarta” lui Dragnea

309

Tabăra anti Liviu Dragnea era ferm convinsă că de data aceasta se va impune. Bomba a venit în CEX când președintele PSD a beneficiat de sprijinul Vioricăi Dăncilă care a anunțat că nu demisionează și a îndemnat la pace și unitate.

Zilele trecute, aceasta s-ar fi întâlnit de mai multe ori cu Călin Popescu Tăriceanu, care dăduse şi el undă verde unei schimbării lui Liviu Dragnea, garantând că alianţa dintre PSD şi ALDE merge mai departe oricum, conform surselor stiripesurse.ro. Viorica Dăncilă ar fi spus şi ea că nu are nicio problemă cu schimbarea actualului lider al social democraţilor.

Situaţia s-a răsturnat însă în şedinţă, încă de la început, când Dăncilă a anunţat că este alături de Liviu Dragnea. Intervenţia acesteia i-a indus în eroare pe toţi. Potrivit surselor din partid, acesta a fost moment de cotitură, în care unii lideri nehotărâţi au căpătat convingerea că tabăra lui Dragnea se va impune şi, prin urmare, au decis să meargă alături de învingători.

Surse politice au dezvăluit pentru CAPITAL că Viorica Dăncilă a fost convinsă de Liviu Dragnea să-l susţină necondiţionat după ce acesta i-ar fi amintit de câteva „afaceri personale”. În aceste condiţii, Dăncilă nu a mai fost la fel de curajoasă şi a ales să-l susţină pe cel care a propulsat-o în funcţie.

Cea mai mare problemă a actualului premier este OUG pe amnistie şi graţiere. Aceasta nu doreşte să şi-o asume şi caută soluţii de ieşire din ecuaţie. Însă Liviu Dragnea insistă să se întâmple cât mai repede.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.