Excelența în dialog. Ilie Stepan – muzică și text

24

Mircea Mihăieș și Ilie Stepan — în dialog — ne-au dat una dintre cele mai frumoase și mai consistente cărți de interviuri apărute la noi în ultimii ani. Eu însumi sunt pe „linia aceasta de business editorial”, urmăresc atent ce apare la noi în materie de volume „în dialog” și aș putea vorbi destul de aplicat despre acest tip aparte de carte. Prin urmare, întăresc ideea de mai sus — Șapte zile plus una (acesta este titlul cărții scoase, la finele anului trecut, de editura Polirom) nu este o simplă carte de interviuri, ci un memorabil loc geometric al mai multor istorii (mari și mici, imaginate „în dialog” de doi oameni cu adevărat performanți în domeniilor lor de activitate). Întăresc, așadar, ideea excelenței acestei apariții editoriale și o argumentez prin apel la (numai) câteva dintre „intrările” posibile în această carte.

Caseta tehnică minimală a acestui volum: Mircea Mihăieș este cel care (foarte inspirat) întreabă, Ilie Stepan e cel care (cu nerv, idei limpezi, argument riguros — și cu mult mult șarm) răspunde. E o carte mai ales pentru Ilie Stepan. Și chiar mai mult decât atât. Ne-o spune și M. Mihăieș, de altfel: „ceea ce a rezultat sper să fie, pentru cititor, nu un final de capitol, ci ispita de a reveni, cu un interes proaspăt, la muzica lui Ilie Stepan și a companionilor săi, minunații artiști care i-au stat alături în lungii ani de frământare și luptă, dar și de frumusețe”. Volumul e rezultanta, minimal stilizată, îmi închipui, a unei serii de dialoguri purtate în prima jumătate a lui 2018 — în mai și mai ales în iunie.

Oferta tematică a volumului de față este, realmente, boierească. Istoria Mare, spuneam mai sus — și, iată, în acest sens, semnalez doar amănuntul că, în câteva rânduri și, însumat, pe câteva pagini, avem în cartea de față povestea uneia dintre piesele cu cel mai mare impact politic și social din ultimele decenii de la noi, este vorba despre „Timișoara”, precum și a contextului în care aceasta a fost creată și, în versiunea caldă din 1989–1990, în care a fost cântată. Un accent: Ilie Stepan, alături de Vasile Dolga, este primul muzician român care, în 20 decembrie 1989, a cântat la Timișoara împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Avem Istorie Mare și în alte privințe — cei doi interlocutori au ochii atent deschiși la istoria pe care au trăit-o direct, la lumea căreia se întâmplă să îi fie contemporani —, și considerații despre toate acestea dintre cele mai interesante și, nu de puține ori, dintre cele mai provocatoare, în sensul cel mai bun al termenului.

Dar, așa cum se cade, de altfel, avem în această carte mai ales istorii (să le spunem așa) mici, personale și de grup, sau istorii de nișă — și toate, fără excepție, au farmec, suculență și, aș spune, chiar un sens înalt (sau adânc, cum preferați). În centrul celor mai multe dintre aceste istorii, altele decât poveștile care compun istoria marilor evenimente, personaj principal sau martor privilegiat este, din nou, așa cum se cade, Ilie Stepan. Iată mai multe exemple, dintre foarte multele care se pot da: există, cu aceasta și începe cartea, de altfel, o poveste — una dintre cele posibile — a vieții lui Ilie Stepan; profesioniștii muzicii, fie ei istorici muzicali sau creatori, dar și amatorii de muzică și de istoria muzicii pot recompune din confesiunile unuia dintre participanții direcți — iar un asemenea demers poate fi ușor captivant — o bună parte a istoriei muzicii (rock, mai ales, și, în genere, a celei nealiniate la regulile idelogice ale regimului comunist); în centrul istoriei mai înainte menționate, desigur, stă istoria muzicală pe care Ilie Stepan, individual sau ca ferment al mai multor proiecte muzicale și trupe, a făcut-o de-a lungul a peste patru decenii de muzică ( dl Stepan e cel care a realizat, cu Pro Musica, prima operă folk din România; de asemenea, primul concert rock în aer liber într-un spital de psihiatrie, în 1980, și, de asemenea, în 2015, primul concert rock în aer liber într-un penitenciar); avem, de asemenea, câteva istorii senzaționale despre ce se poate face, cu pricepere, cu câteva instrumente muzicale, despre forța ieșită din comun a acestora (despre ce se poate face mai ales cu chitara — felul în care vorbește dl Stepan despre acest instrument muzical este cu adevărat copleșitor); așa cum, în altă ordine, într-una relațională, este impresionantă maniera în care Ilie Stepan vorbește — în mai multe rânduri, fie sistematic, fie aparent la întâmplare, când „intră” câte un personaj sau altul — despre prietenii săi, despre colaboratorii săi, despre cei pe care i-a cunoscut; felul în care alege dl Stepan să vorbească despre oamenii întâlniți de-a lungul vieții face ca acest volum să fie și unul al unei priviri înțelepte, și o carte a prieteniilor și a generozității.

Deși tentația, pe care acum o suspend provizoriu din lipsă de spațiu, e să insist asupra mai multor, mai evidențiez o singură notă a acestei cărți de dialoguri (de dialoguri reale, autentice): amprenta sa etică. Verticala sa, dacă e să formulez ușor prețios. Șapte zile plus una e (și) o carte a unui om credincios care gândește și care ia în posesie lumea la modul etic. Un singur pasaj ilustrator din această carte, în sensul indicat mai înainte (o carte care, da, propune și un model de verticalitate): „Se poate trăi fără compromis, fără să te înjoseşti? Se poate, aşa cum s-a putut şi în comunism. Nu toţi au făcut compromisuri. Unii au făcut compromisuri şi au dus-o mai bine. Au avut avantaje. Se fac şi azi compromisuri jenante, dizgraţioase. Cum se poate face artă fără compromis? Simplu: făcând arta în care crezi. Şi strângând din dinți pentru că nu ai banii pe care-i are X sau Y. Sigur că aş fi tentat să-i spun unui tânăr artist de azi să meargă înainte şi să rupă norii. Dacă se poate, asta trebuie să facă. Dar fără niciun compromis. I-aş sfătui pe tineri să aibă verticalitate şi să încerce să discute, dimineaţa, cu ei înşişi. În intimitatea dimineţii. Dacă atunci când te uiți în oglindă poți să te privești, înseamnă că e bine. Trebuie să ştii să renunţi şi să urmezi drumul pe care ţi-l propui. Drumul cel mai sănătos este cel în care faci ceea ce știi, atât cât știi să faci. Acesta ar fi idealul. Urmează-ți drumul”.

Ilie Stepan, așadar, în prim-plan și în mare formă. Citiți-l și ascultați-l!

Cristian Pătrășconiu

LĂSAȚI UN MESAJ