„Eu sunt un tip cu pigment cam roz, deci măcar 10 ani să încercăm şi supremaţia rozaliilor”. Interviu cu scriitorul și universitarul Felix Nicolau

607

Felix Nicolau este (visiting) profesor la Universitatea din Lund, Suedia, profesor la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti şi director al Şcolii doctorale de Filologie a Universitãţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Este autorul câtorva cărţi de interpretare literară şi de teoria comunicării: Homo Imprudens (2006), Anticanonice (2009), Codul lui Eminescu (2010), Estetica inumană: de la Postmodernism la Facebook (2013), Cultural Communication: Approaches to Modernity and Postmodernity (2014), Comunicare şi creativitate. Interpretarea textului contemporan (2014) şi Take the Floor. Professional Communication Theoretically Contextualized (2014), Morpheus: from Text to Images. Intersemiotic Translation (2016). A publicat două romane: Tandru şi rece (Cartea Românească, 2007, reeditat la Tritonic, în 2020), Pe mâna femeilor (Cartea Românească, 2011). A publicat mai multe volume de poezie (cel mai recent, Kamceatka 4 x 4. Time Is Honey, Vinea, 2018). Este membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Arad. Publică literatură, critică literară şi eseu în nu puţine reviste de culturã.

Robert Șerban: Iată-te: unul dintre românii care a ales modelul sudez. Ești cadru universitar în Suedia de câțiva ani, pari integrat, adaptat, poate și fericit. Cum și ce e Suedia azi?

Felix Nicolau: Greu de spus dacă am ales modelul suedez. Am câştigat un concurs şi sunt detaşat din partea Institutului Limbii Române în Suedia. E drept că, datorită faptului că am învăţat limba şi am coordonat de unul singur 10 ani de studiu în paralel, pe trei tipuri de platforme de e-learning, şi într-un sistem de predare şi de examinare specific, mi s-a propus să rămân ca titular în Suedia. Am refuzat oferta pentru că era vorba de o normă de doar 70%, nu de 100%, aşa cum fusese înaintea mea. Cum am considerat că am ridicat nivelul cursurilor, nu am acceptat să ocup o poziţie inferioară titularei anterioare mie, doar pentru faptul că veneam din România.

Din unele puncte de vedere sunt mai suedez decât suedezii: greu de convins, greu de sedus, foarte sportiv, capabil să muncesc ani de zile de unul singur în birou, până la 2 noaptea etc. Din alte puncte sunt balcanic. De altfel, bunicii materni erau austrieci, cei paterni, greci. Altminteri, este foarte greu să te integrezi în Suedia de azi dacă vii dintr-o altă ţară UE. Trebuie să refaci materii din liceu, să urmezi 2 ani de pedagogie (chit că tu deja ai absolvit module de pedagogie în ţara ta), să obţii recunoaşteri oficiale ale diplomelor etc. Nu e facil deloc.

Suedia este o ţară cu un urbanism minunat, numai bun să trăieşti dinamic în aer liber dacă şi rezişti la frig, vânt, ploi. O ţară cu o bucătărie mult mai săracă decât cea românească şi unde e greu să îţi faci prieteni adevăraţi, căci oamenii sunt teribil de atenţi în alegeri, uneori. O ţară cu spitale bine dotate, dar în care ajungi greu la un specialist sau la aparate medicale mai sofisticate. Aşadar, suedezii sunt obişnuiţi să înfrunte bolile, şi mulţi dintre ei trăiesc dinamic. Oameni de peste 80 de ani care fac sport dur zilnic, copii căliţi de mici, scoşi încă de la grădiniţă să doarmă măcar 20 de minute în cărucior la -20 de grade.

O ţară în care lumea face intens naveta, deci nu există mare distanţare socială, şi în care cetăţenii nu prea au respectat recomandările guvernului: au mers la terase, sălile de sport şi piscinele au fost pline în pandemie, în zona de sud, unde locuiesc eu. Lumea nu a purtat măşti, mai ales că nici nu se găseau de cumpărat, darmite mănuşi. Dar multe spitale au fost închise timp de trei luni, multe cămine de seniori, şi ele, cam blocate (vezi cazul Melinescu, zona Stockholm). Dar în pădurile din sud sunt plăcuţe cu indicaţii despre ce să faci în caz că te muşcă un şarpe veninos: te întinzi pe jos şi stai o vreme liniştit, poate nu se întâmplă nimic, nu trebuie să agiţi spitalul. Dacă un copil e muşcat de o căpuşă şi suni la dispensar, vei fi întrebat: cât de mare e căpuşa? Cât o monedă de 10 koroane? A, păi mai staţi să vedeţi dacă se face cât una de 1 koroană (mai mare) şi reveniţi atunci. Deci nu prea ai condiţii să devii ipohondru.

R.Ș.: Ce te ține într-o țară rece, cum e Suedia?

F.N.: Faptul că am reuşit să elimin din cursurile pe care le-am găsit aici unele informaţii bizare despre români, că am crescut numărul de pagini al lucrărilor de licenţă de la 10 pagini la 30 de pagini, că editez, împreună cu colegii mei, o revistă academică bine cotată în baze de date internaţionale (Swedish Journal of Romanian Studies), că am deja cinci absolvenţi care au devenit profesori de limba română în şcolile din Suedia, că am o colaborare excelentă cu Institutul Cultural Român de la Stockholm, împreună cu care organizez cursuri de limba şi cultura română pentru orice pasionat de temă, că am invitat universitari români să susţină prelegeri la Universitatea din Lund, că am salvat catedra de limba română în momentul în care profesoara Coralia Ditvall s-a pensionat.

R.Ș.: Cât de departe” e sistemul universitar suedez? Ce are specific, ce îl face atractiv pentru studenți și profesori?

F.N.: Există diferenţe reperabile uşor: norma unui universitar poate varia, siguranţa postului e mai mică, ceea ce poate afecta deschiderea inter- şi transdiciplinară, adesea fiind silit să te hiperspecializezi. Salariile sunt incomparabile: un profesor universitar plin din România încasează un salariu de vreo cinci ori mai mic decât al unui omolog suedez care, adesea, munceşte mai puţin, concediile sunt mult mai bine plătite. Bine, şi un casier de la supermarket încasează mai mult, dar asta e altă paradigmă.

Pentru studenţi, lucrurile pot sta încântător: nu numai că nu plăteşti a doua facultate, să spunem, dar poţi primi diverse stimulente materiale din partea statului dacă te reapuci de studii. Aşa se face că sunt mulţi studenţi trecuţi de prima tinereţe. Parcursul universitar este mai flexibil: poţi acumula credite de la mai multe facultăţi, deci absolvenţii, adesea,   au o perspectivă mult mai largă decât a celor din ţările unde se urmăreşte specializarea strictă. Studenţii au foarte multe drepturi (la Lund există o broşură de 60 de pagini cu drepturile, mai cu seamă, şi îndatoririle studenţilor). Apoi există biblioteci bine aprovizionate şi de unde poţi comanda cărţi inter-oraşe, imprimante, copiatoare. Mai ales benefic este că studenţii au carduri de acces şi pot veni să studieze în clădirea facultăţii când vor, inclusiv noaptea; profesorii, la fel. Fiecare facultate are un mini-restaurant cu preţuri speciale pe holul principal şi se poate servi prânzul.

R.Ș.: Bănuiesc că nu sunt mulți profesori români care predau în Suedia.

F.N.: Există nu puţini profesori de limba română în ciclurile preuniversitare. La nivel universitar există profesori care au emigrat. Am chiar un coleg de liceu, din Arad, care e profesor de matematică la Stockholm.

Eu predau limba şi cultura română, prin cultură înţelegându-se literatură, arhitectură, etnologie, politică, geografie, artă, cinematografie, economie. Adică tot. Studenţii pot studia full-time (heltid) sau part-time (halvtid). Aşa că pot absolvi o facultate în doi ani. Rezultă că au loc înscrieri de două ori pe an. Există patru examene pe an (adică semestru) doar la profilul Română. Sistemul e flexibil — poţi relua examenul peste două săptămâni, apoi în vară. Trei examene sunt orale şi se pot susţine pe platforme electronice, cel scris, şi el, se poate susţine la distanţă (ambasade, consulate, universităţi). Aşa că am studenţi în toată lumea şi uneori vorbim în nu ştiu câte limbi până se pot exprima în limba română.

R.Ș.: Scrii, de ani buni, cronică de carte, publici poezie, proză și știi ce se întâmplă în lumea literară românească. De la distanță și la rece, bănuiesc că lumea asta se vede aproape perfectă. Cum e, de fapt? Ce culoare are? Cine crezi că sunt actorii ei principali?

F.N.: O culoare roz, desigur! Păcat că în Suedia lumea literară românească este puţin cunoscută printre cititorii avizaţi, care nu sunt chiar puţini, ci doar printre specialişti. Scriitorii români promovaţi sunt cei mai buni din lume dacă depăşeşti primele 70 de pagini la proză şi 25 la poezie. Sau chiar cei mai buni din sud-estul Europei. Suedezii, ca şi occidentalii, în general, având o viaţă mai aşezată în ultimele decenii, şi-au dezvoltat tot felul de pasiuni. Poţi avea surpriza ca un „naş” de tren să cunoască şase limbi şi să fie antrenat în chitară clasică sau în arte marţiale. One never knows! Ştii cum e: când stai nişte ani la distanţă, profilurile se mai înceţoşează. În afară de tine, nu aş numi acum actori principali care să stârnească şi apetitul publicului nespecializat. Pentru că mi-e greu. Cei care sunt în avanscenă sunt cunoscuţi, dar avem mulţi actori de avanscenă care fac doar figuraţie. Iar eu mereu am încercat să scriu şi despre ei. Partea bună e că am descoperit scriitori suedezi actuali foarte interesanţi; mai ales cei care scriu despre adolescenţă şi despre viaţa şcolii. Sunt vii, ironici, caustici la adresa sistemului, cu o limbă vie, inteligenţi şi rapizi.

R.Ș.: Mai e posibil un canon literar într-o lume atât de fluidă precum cea în care trăim?  Dacă da, cine-l face: piața sau critica de specialitate?

F.N.: Sigur că este posibil, dar viabil din resurse proprii ar fi doar cel impus de piaţă. Cel impus de critica de specialitate nu cred că poate supravieţui întru promovare fără fonduri bugetare sau organizaţionale. Mă tem că noua literatură nu mai poate sta izolată de tot ce se petrece în jurul ei. Nu mai poţi scrie pentru Omul Nou (era să spun cyborgul) dacă nu incluzi jargoanele care îi definesc lumea. Asta ar însemna, mai degrabă, un supra-canon care să includă canoanele diverselor arte şi ştiinţe. Lumea a dorit roboţi, digitalizare, carduri etc., aşa că nu mai ajunge să scrii despre experienţele tale intime pe sute de pagini. Iată, la Opera din Bucureşti se livrează un Bărbier din Sevilla cu lap-top-uri şi recuzită transumană. Vorbim despre cyborgi, despre androizi — bănuiesc că artele vor arăta destul de diferit în viitor şi am frisoane privitor la canoanele anterioare. S-ar putea ca viitorul să vorbească o limbă foarte diferită de a noastră, iar fenomenele „etern umane” să îşi arate faţa lichidă, instabilă.

Cu excepţia eternului feminin, das Ewig-Weibliche, desigur. Vedem asta deja în manualele şcolare, în subiectele pentru examene, în diminuarea publicului. Bunăoară, ajunge să aruncăm un ochi la desenele animate actuale şi ne dăm seama lejer că e vorba despre un alt limbaj, de alte reprezentări, că vor veni generaţii cărora Tom şi Jerry nu le va mai spune nimic. Aşa că am palpitaţii când mă gândesc la durata de viaţă a canoanelor. Posibil ca durata medie de viaţă a canonului să scadă vertiginos, funcţie de soft-uri, gadgeturi, aplicaţii şi tehologii mai apar. Iată, în Suedia s-a lansat acum moda unor case comune, atât pentru tineri, cât şi pentru bătrâni, care să combată singurătatea. Pare că nu mai e un context aşa de bun pentru pasiuni de tipul Romeo şi Julieta. Suedezii au omologate nu ştiu câte tipuri de relaţie (sambo, mambo, kombo) şi fenomenul e still in progress. Canonul de altădată s-ar putea să devină o curiozitate. Aş paria pe canonele, canonaşe; în niciun caz pe Canon.

R.Ș.: Ce rol joacă criticul literar în țara care acordă Premiul Nobel pentru literatură? Mai găzduiește presa suedeză recenzii și recomandări literare?

F.N.: Din ce am citit eu, presa locală suedeză găzduieşte mini-recenzii şi recomandări literare, cel mai adesea făcute de bibliotecari, profesori, scriitorii înşişi. Nu mi s-a părut că ar fi o reverenţă faţă de criticii literari. Şi la TV, în cadrul emisiunilor literare, mai ales scriitorii se întâlnesc între ei şi povestesc diverse. Dar da, lumea vine în număr mare şi de la distanţă la Târgul de Carte de la Göteborg. Fireşte, şi acolo centrul de greutate sunt cărţile motivaţionale şi cele pentru copii, ca în orice lume civilizată.

R.Ș.: Ce opinie ai în legătură cu anunțul Academiei de film americane (AMPAS), cum că va impune patru categorii de noi standarde ce vor trebui îndeplinite de către producţiile care vor să să concureze, începând cu anul 2024, la Premiul Oscar pentru cel mai bun film? Niciunul dintre aceste standarde nu vizează esteticul, toate dând indicații referitoare la componența echipelor care vor lucra și vor juca în viitoarele filme. 

F.N.: Nu aş bănui că e o întoarcere la comunism sau la nazism. Pur şi simplu corectitudinea politică actuală doreşte să îndrepte posibile rele ale trecutului. Bravo lor/ei! Doar că mă întreb ce fel de literatură, ce fel de cultură va fi aceea în care trebuie să îţi supraveghezi orice mesaj. Mi-e teamă că arta va deveni la fel de interesantă ca o şedinţă de partid şi că lumea se va retrage tot mai mult în video games. Deja e greu pentru profesorii de la profilul umanist când trebuie să predea şi să explice. Tot în ideea de a nu leza susceptibilităţi. Scade şi nivelul hermeneutic. Partea bună este că se vor scoate motoarele Diesel, care consumă atât de puţin, şi că se vor reduce călătoriile cu avionul, ca să nu mai poluăm. Călătoriile, în general, pentru nemilionari. Eu deja mă antrenez pentru lumea viitorului: parcurg nenumărate romane şi poeme despre pomicultură, injectoare, bujii, armonie muzicală. De pildă, există nouă tipuri de zmeură, unele chiar fără ţepi. Smochinul se ciupeşte primăvara etc.

R.Ș.: Recent, și muzica lui Beethoven este contestată în SUA, dar nu pentru că ar fi proastă, ci fiindcă e compusă de un alb și reprezintă „o cultură clasică elitistă învechită”, menținându-se, prin promovarea ei, zice-se, supremația albilor, în detrimentul altora. Cum ți se pare această perspectivă, care nu e doar în muzică?

F.N.: E destul de riscantă — nimeni nu poate garanta că Beethoven nu a fost măcar creol. Cred că se va merge de acum încolo foarte mult pe gamele cromatice. De asemenea, va fi o întoarcere abruptă la simbolism, căci atunci se lucra cu sunete şi litere care sugerau culori. Sinestezia e iar pe cai mari! Nu văd nicio problemă să ne întoarcem la filmul alb-negru, din care se poate elimina o non-culoare. Şi da, sunt cam sătul şi eu de supremaţia albilor! Prefer gamele cromatice. Eu sunt un tip cu pigment cam roz, deci măcar 10 ani să încercăm şi supremaţia rozaliilor. Nici sortarea rufelor murdare în albe şi colorate nu mi se pare în regulă; ce să mai zic de detergenţii dedicaţi rufelor albe şi ceilalţi pentru rufele colorate. Prea multă estetică ne bântuie vieţile! De ce să nu încercăm şi cu para-estetică? Cred că până şi albii Platon şi Cervantes, foşti sclavi, ar fi încântaţi de noua lume vitează în care decolăm.

R.Ș.: Cum se raportează intelighenția suedeză la noua paradigmă care se ițește și de care vorbeam mai înainte?

F.N.: Cred că ei sunt bine racordaţi la noua paradigmă, cu mult înaintea noastră. Corectitudinea politică e importantă, aşa cum importantă este şi pentru comitetul premiilor Nobel. Aş dori să îţi reamintesc că noua semnificaţie a cuvântului WEIRD, în situaţia lui delicată de acronim este: Western, educated, industrialized, rich and democratic. Suedezii au fost mereu în avangarda ideologică, chiar dacă au tratat nepoliticos pandemia. De exemplu, toate uşile au un buton lateral de deschidere. Nici nu mai ştiu să deschid normal o poartă.

R.Ș.: În câte limbi predai studenților? Ce scrii în românește? E stimulant sau inhibant, pentru scriitorul care ești, faptul că locuiești într-o altă țară?

F.N.: Predau în engleză, în suedeză + inserţii de italiană, franceză, spaniolă, portugheză, germană, în funcţie de unde se află prin lume studenţii mei. Mai efectuez şi corespondenţă în daneză şi norvegiană, după necesităţi. Studentul suedez trebuie să te găsească oriunde: Skype, WhatsUp, e-mail, FB, telefon.

De când am ajuns în Suedia, am scris cronici, eseuri şi articole ştiinţifice academice. Dar nu Google Maps e de vină, ci cantitatea mare de muncă, punctajele pe care trebuie să le realizez, precum şi faptul că mi s-a solicitat prea puţină literatură. Clientul nostru, stăpânul nostru! Cerere şi ofertă. Pentru o piaţă sănătoasă. Împotriva risipei. O planetă mai verde. Dar bănuiesc că o să îmi ceri tu chiar acum şi mă scoţi din asceză.  

R.Ș.: Dragă Felix, îți cer un poem, al tău, cu care ai participa la o antologie de poezie universală.

F.N.: Iată-l:

Azi vom ciupi smochinul

amurg de jazz café

n-o să-ţi vină să crezi dar videopoemul din seara asta

a fost făcut în powerpoint uite în flash n-am lucrat încă

eu acum învăţ de unde

de pe youtube sunt tutoriale poţi învăţa orice chiar

şi cum să faci o bombă cu ceas?

chiar şi cum să faci sex eu însă zic s-o laşi moale

cu flash e prea complicat mai bine învaţă prezi

poţi prelua şi ce ai compus deja în powerpoint

cred că poţi edita şi video în el de imagini nu

mai zic

auzi nevastă câte ai de învăţat bagă mare că în

2017 facem prima ediţie a festivalului cânepii

aşa târziu?

păi 2 ani ia până cresc plantele cine vrea să prindă

metrou’ acu’ trebe să plece la 11 jumătate se-nchide

i-auzi mergem?

nu luăm metroul!

şi sintetizator de ce ţi-ai luat? nu mai bine ataşai o

miniclaviatură la laptop şi nu mai cărai ditai animalu’?

niet! până şi clapele au doar 6 octave faţă de 8 cât

are un pian

ce intră pe-o minitastatură?

una cu taste mici şi multe le-apăsam cu acul sau cu un joystick

mai luăm un vin? mai luăm o să vedem în fotoshop

băi aşa poză fotoshopată ca aia cu tine şi dansatoarele din

bordello! nu-i fotoşopată fată!

atunci cum naiba au ieşit alea aşa urâte?

eu-ţi zic: mai de stânga decât nevastă-mea nu e nimeni

are două mâini stângi!

încă 5 minute până când se-nchide metrou’

n-auzi mă că nu ne-ntoarcem cu metrou’?

aş mai

bea şi eu ceva din carafa lor cu vin roşu dar observ la două

mese distanţă un pahar de şampanie plin cu bere

trebuie să fie o nouă planetă în sistemul nostru solar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ