Elevii și studenții vor învăța despre Revoluția din Decembrie 1989. Curs universitar în premieră națională, la Timișoara

267

În anul în care Timișoara împlinește trei decenii de libertate, Universitatea de Vest și-a prezentat programul aniversar dedicat acestui eveniment important pentru istoria municipiului.

Astfel, printre multiplele manifestări care vor fi derulate de UVT în cursul anului 2019, cel mai important demers pentru celebrarea a trei decenii de libertate este introducerea în curricula universitară a primului curs universitar transversal dedicat Revoluției de la Timișoara din 1989. Acest fapt este, de asemenea, și o premieră națională.

„Programul dedicat celebrării a trei decenii de la Revoluția de la Timișoara, moment istoric ce a însemnat eliberarea orașului de comunism și a antrenat mișcări revoluționare în Capitală și în toată țara, va cuprinde manifestări ce se vor derula pe tot parcursul anului, începând prin introducerea în curricula universitară a primului curs universitar transversal dedicat Revoluției de la Timișoara din 1989, o premieră națională ce este firesc să o consemnăm la Timișoara”, a subliniat rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea.

Cursul „Revoluția de la Timișoara din 1989” debutează în acest semestru al anului universitar 2018-2019, va avea un orar săptămânal de două ore, urmând ca să fie punctat prin două credite de studiu la examinarea finală.

Înscrierea este deschisă de luni, 25 februarie, realizându-se la secretariatele facultăților din UVT, iar orele urmează sa fie programate începând din prima săptămână a lunii martie.

Pe lângă faptul că acest curs transversal este o premieră națională, merită subliniată decizia luată de Universitatea de Vest, de a oferi posibilitatea de înscriere la curs oricărui student din centrul universitar timișorean, din toate universitățile și de la toate facultățile.

Mai mult chiar, sunt bineveniți să se înscrie pentru a urma acest curs și elevii care își doresc să cunoască cele mai importante etape și personaje cheie ale Revoluției de la Timișoara din 1989.

Formularul de înscriere se va afla online pe site-ul uvt.ro începând de luni, 25 februarie 2019.

Marilen Pirtea a prezentat liniile principale ale acestui program, alături de universitarii din comitetul de organizare: profesor Marcel Tolcea, lector Lucian Vasile Szabo, profesor Vasile Docea, profesor Vasile Popovici.

Din partea Fundației Naționale a Revoluției din Decembrie 1989, partener al UVT în program, a participat la conferință vicepreședintele Dan Moisescu, care a punctat valoarea istorică și culturală a organizării cursului transversal dedicat Revoluției de la Timișoara. Domnia sa a mulțumit public inițiatorilor și Universității pentru prilejul pe care îl au acum figuri importante ale momentelor din 1989, participanți la Revoluție, de a relata și evoca zilele de schimbări radicale din 1989 în mijlocul studenților și a publicului larg.

Vasile Szabo a specificat temele de conținut ale disciplinei nou introduse în curricula universitară prin acest curs transversal:

Elemente cronologice ale Revoluției din decembrie 1989;
Mișcări de protest, rezistență și dizidenți în Români;
De la revoltă locală la revoluție națională;
Figuri importante ale Revoluției din 1989;
Piramida structurilor de represiune;
Morți, răniți și salvatori;
Vinovați, inculpați și procese;
Suferință și speranță în unitățile sanitare;
Anchetarea răniților în spitale;
Căutarea morților și a celor dispăruți;
Cazuri controversate de morți în spitale;
Sindromul Timișoara: anatomia unei mistificări;
Noile structuri ale puterii; De la Revoluție la Proclamația de la Timișoara.

Marilen Pirtea, rectorul UVT, a completat tematica din conferință și prin indicarea celorlalte dimensiuni ale programului anual dedicat aniversării a 30 de ani de la Revoluția din 1989 de la Timișoara:

 dezvoltarea unui site în română și engleză despre Revoluția din Timișoara 1989;
 deschiderea unui Centru de Studii cu activitate dedicată orașului revoluționar;
 editarea unui volum aniversar, util pentru evocarea perioadei revoluționare din Decembrie 1989 la Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.