Elevii nu scapă de măști nici anul acesta. Anunțul ministrului Sănătății

26

Elevii nu vor scăpa de masca de protecţie nici în această toamnă. Ministrul Sănătăţii a declarat pentru Antena 3 că intenţia în momentul de faţă este ca elevii să înveţe faţă în faţă, însă măsurile de protecţie vor rămâne în vigoare. Ioana Mihăilă cere însă cadrelor didactice să se vaccineze cât mai repede.

Potrivit ministrului Sănătăţii, masca de protecție rămâne obligatorie pentru elevi care vor reveni din toamnă la cursuri. De asemenea, Ioana Mihăilă le-a transmis cadrelor didactice ar fi bine să se vaccineze „pentru protecţia lor”.

„E important să continuăm să aplicăm acele măsuri care s-au dovedit eficiente, cum este purtatul măştii în spaţiile închise, cum este ventilaţia permanentă şi igiena mâinilor. În acest sens, am solicitat Institutului Naţional de Sănătate Publică un punct de vedere care va fi transmis Ministerului Educaţiei, referitor la ce măsuri ar trebui a fi luate din toamnă pentru a diminua cât mai mult riscul acesta de propagare a infecţiei în şcoli”, a declarat Mihăilă.

Aceasta a precizat că în acest moment, pentru elevii nevaccinaţi nu s-au eleborat alte măsuri, decât cele generale legate de purtatul măştii şi de măsura de igienă.

sursa – antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.