Elevii din anii terminali au reluat cursurile

57
Școala intră în scenariul roșu! Ce se întâmpla cu școlile din Timișoara

Elevii din anii terminali au reluat, de astăzi, cursurile, iar orele se desfăşoară online. Restul elevilor se află într-o prelungită vacanță de primăvară, cauzată de criza Covid. Potrivit deciziei Ministerului Educației, pentru clasele terminale structura anului şcolar nu poate suferi niciun fel de modificare.

Astfel, elevii care vor susține Evaluarea Națională sau Bacalaureatul au avut vacanţă de primăvară între 2 aprilie și 11 mai pentru Sărbătorile Pascale Catolice şi vor mai avea între 30 aprilie și 9 mai pentru Sărbătorile Pascale Ortodoxe.

În intervalul 12 aprilie – 29 aprilie, clasele terminale vor participa online la toate activităţile didactice.

Examenele naţionale se vor desfăşura la datele stabilite, conform calendarelor deja aprobate şi cunoscute: 22 – 25 iunie (Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a) şi 28 iunie – 1 iulie (probele scrise ale examenului de Bacalaureat. Probele de competenţe din cadrul examenului de Bacalaureat vor fi echivalate conform unei proceduri elaborate de către Ministerul Educaţiei.

Vacanța de primăvară pentru ceilalți elevi se va încheia în data de 4 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.