Elevii de clasa a VIII-a au luat cu asalt „Târgul liceelor timişene”, care şi-au prezentat oferta educaţională-VIDEO

3109

Elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a din Timiş şi-au putut forma, astăzi, o imagine mai clară asupra tuturor ofertelor educaţionale din judeţ. Inspectoratul Şcolar Timiş a organizat o nouă ediţie a evenimentului „Târgul liceelor timişene – Târgul ofertelor educaţionale”, la Restaurantul Universitar Politehnica din Complexul Studenţesc.

Aproximativ 40 de licee şi colegii şi-au prezentat oferta educaţională în cadrul unui stand expoziţional reprezentativ. Nu au lipsit de la eveniment nici părinţii elevilor care nu ştiu spre ce liceu să-şi îndrepte copilul.

În cadrul târgului a avut loc şi un program artistic realizat de elevi din mai multe unităţi de învăţământ din judeţ. De asemenea, unii elevi au pregătit gogoşi sau au fost dispuşi să îi tundă pe cei interesaţi. Totul cu scopul de a demonstra ce ştiu să facă, după ce s-au înscris la o anumită clasă profesională.

La finalul evenimentului s-au acordat şi premii pentru cea mai apreciată prezentare a ofertei educaţionale de către elevii vizitatori, cea mai originală prezentare a ofertei educaţionale, cea mai pragmatică prezentare a ofertei educaţionale, cea mai interactivă prezentare a ofertei educaţionale, cea mai eco prezentare a ofertei educaţionale, cei mai buni elevi promotori ai ofertei educaţionale, cel mai sugestiv logo sau cea mai atractivă modalitate de prezentare a ofertei educaţionale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.