20.1 C
Timișoara
miercuri 8 mai 2024

E uluitor, acest oraș, Timișoara! O vedetă rock, cu peste 50 de milioane de discuri vândute, a fost puternic impresionată de capitala Banatului

Peter Maffay, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni din Germania, născut la Brașov, a vizitat în premieră Timișoara, Capitală Culturală Europeană 2023. Artistul s-a aflat în alaiul președintelui federal Frank-Walter Steinmeier.

Peter Maffay, unul din cei mai bine vânduți artiști din Germania, s-a aflat pentru prima dată în Timișoara. Artistul a ajuns în Capitala Europeană a Culturii 2023 cu ocazia vizitei președintelui german Frank-Walter Steinmeier, el fiind în alaiul șefului de stat.

Peter Maffay a avut la dispoziție aproape două zile să vadă și să simtă atmosfera boemă a Timișoarei, dar să și guste din efervescența capitalei culturale.

Muzicianul a fost încântat de ce a văzut la Timișoara.

Știți că m-am născut la Brașov, dar am plecat din această țară când eram copil. Nu văzusem niciodată Timișoara. Acum sunt pentru prima dată în Timișoara. Și sunt absolut surprins de atmosfera din acest oraș. Am văzut foarte mulți tineri, e o energie foarte faină și pot să spun că e plăcut să fii aici. A fost și pentru mine o oportunitate a de trăi experiențe noi. Vă spun, e uluitor acest oraș, care este Capitală Culturală a Europei. Am participat și la un concert foarte interesant la Filarmonică. Timișoara mi-a lăsat o impresie bună, am un motiv bun să mă întorc aici”, a declarat Peter Maffay, în exclusivitate pentru Adevărul.

Peter Maffay s-a născut la Brașov, în 1949, dar a emigrat cu familia în Germania în anul 1963, la vârsta de 14 ani. Nu a rupt legăturile cu țara natală. În 2010, în satul Roadeș din județul Brașov, Fundația Peter Maffay, înființată de artist, a pus bazele unei instituții destinate copiilor traumatizați. Fosta casă parohială a bisericii fortificate din Roadeș a devenit tabără pentru copii cu probleme sociale, proveniți din sistemul instituționalizat.

Am o fundație în apropiere de Sighișoara, care mă face să vin cam o dată pe an în România. Pentru că a fost pandemia de coronavirus am lipsit doi ani și jumătate”, a adăugat Peter Maffay.

Maffay a făcut mult bine în România

În casa de vacanță de la Roadeș sunt găzduiți gratuit, timp de câte două săptămâni, câte 14 copii abuzați din toată Europa, care beneficiază de terapie.

Pentru acest proiect, Peter Maffay a fost decorat cu Ordinul Național Pentru Merit, de către președintele de la acea vreme a României, Traian Băsescu.

Fundaţia „Peter Maffay” are tabere asemănătoare în Spania şi Germania, centre care funcţionează de peste şapte ani şi unde, anual, sunt găzduiţi aproximativ 300 de copii.

În anul 2013 Fundația Peter Maffay a restaurat zidul de incintă al bisericii fortificate din Roadeș, prăbușit în februarie 2012.

Peste 50 de milioane de discuri vândute

Peter Maffay are o carieră muzicală de excepţie, cu peste 50 de milioane de discuri vândute.

Prima trupă a celebrului cântăreț s-a numit The Dukes şi de-a lungul vieţii a lansat zeci de albume, a susţinut sute de concerte şi a cântat în faţa a mii de oameni.

Maffay s-a făcut remarcat în lumea muzicală din Germania în 1970, când a lansat șlagărul „Du”, care a făcut furori la acea vreme.

În timp s-a reorientat către muzica rock şi a devenit din ce în ce mai apreciat, iar de-a lungul anilor a reuşit să cucerească tot mai multe inimi.

Acum este interpret, compozitor, chitarist, dar şi producător muzical.

În 2014, când și-a lansat şi-a lansat albumul „Wenn das so ist”, a urcat direct pe locul I al topurilor din Germania. De asemenea, albumul „Jetzt” din 2019 și „So Weit” din 2021 au ajuns nr. 1 în Germania.

Sursa: https://adevarul.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :