Cea mai bogată comună din România se află în Banat. Investițiile din ultimii ani din localitate sunt impresionante

6660

Oraș sau comună modernă din zona metropolitană? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun toți cei care decid să investească într-o locuință. Iar trendul în zona metropolitană Timișoara dictează ca tot mai mulți bănățeni să plece din urbea aglomerată, prăfuită și sufocantă. Însă unde pleci? La 10–20 de kilometri distanță, în comunele periurbane, sau într-un sat unde să scapi de tot de corvoada traiului în municipiu? Mai există o variantă: la doi pași de oraș și, totuși, într-o comună. Așa cum am început înainte de bine meritata noastră vacanță de vară, continuăm să facem o radiografie a comunelor unde timișorenii s-au mutat masiv în ultimii 10 ani. În acest număr al săptămânalului „Banatul Azi” vă prezentăm comuna Dumbrăvița, cea mai dezvoltată și bogată comună din România. Însă traiul aici nu este numai lapte și miere.

Infrastructura și noile cartiere rezidențiale
Comuna Dumbrăvița este una cu o istorie îndelungată. Prima atestare documentară a Dumbrăviței datează din 1891, anul în care localitatea a fost înființată. Întemeierea ei s-a făcut de către guvernul maghiar, care a dispus defrișarea unei suprafețe din pădurea care înconjura Timișoara, pentru a integra noua localitate. Alte atestări au existat și în monografia lui Bodor Antal din 1907, în ziarul local al orașului Szentes, din perioada septembrie 1889 – aprilie 1890, și în documente aflate în arhiva județeană Csongrad (Ungaria).

La 1897 a fost construită, cu banii statului, biserica reformată. Românii au început să se așeze la Dumbrăvița în număr mai mare după unirea Banatului cu România. Astfel, în 1921–1922 s-au așezat la Dumbrăvița câteva familii originare din Rusikoselo și Toracul Mare, din Banatul sârbesc, și alte câteva din Comloșu Mare. La 1927 au fost împroprietărite alte 42 de familii de români. În același an a fost înființată parohia ortodoxă.

În 1964 numele localității a fost schimbat din Ujszentes în numele actual, Dumbrăvița. Localitatea a beneficiat de fenomenul de exurbanizare, prin care populația din Timișoara s-a așezat aici. Procesul s-a intensificat după anul 2000, stând la baza unei creșteri urbanistice exponențiale. Astfel, în mai puțin de 10 ani, numărul de locuitori a crescut cu 150%, cu perspective ulterioare de creștere.
La recensământul din 2011 au fost înregistrați peste 7.000 de locuitori, însă autoritățile spun că populația comunei depășește ușor 10.000 de suflete, pentru că mulți locuitori au ales să-și păstreze domiciliul de Timișoara.

Ce a însemnat această creștere demografică pentru comună? Dezvoltare, modernizare și mulți bani la buget. Însă apropierea de Timișoara a făcut ca acum comuna să fie extrem de aglomerată. Nu doar că zeci de firme și-au deschis sedii aici, dar construcțiile au năpădit câmpurile de la marginea localității, făcându-i pe mulți să-și construiască case, fără însă a păstra un teren cât de cât semnificativ pentru verdeață.
„Eu am locuit aici de când eram copil. Erau doar casele din vatra veche a satului, nu erau blocuri, era un parc — cel din centru — și cam atât. Este adevărat că localitatea s-a dezvoltat mult, dar acum e foarte aglomerată. E ca la oraș. Vedeți că zilnic șoseaua este plină de mașini”, ne-a spus o localnică din Dumbrăvița.

„Am plătit peste 100.000 de euro pe casă, acum câțiva ani, dar nici azi nu avem strada asfaltată. Este de pământ cu piatră, iar, dacă plouă, e greu să ieșim fără să ne murdărim. Și sunt multe străzi în această situație”, spune un timișorean mutat aici.

„A devenit foarte aglomerată Dumbrăvița. Nu mai ai unde să pui un ac. Iar drumul dintre casă până în Timișoara, unde muncesc și eu, și soția, este foarte greu. Se circulă bară la bară și pierzi zeci de minute pe drum, mai ales dacă stai în celălalt capăt al comunei”, mai spune un localnic.
Tocmai pentru că a devenit atât de sufocată de construcții, autoritățile au decis să nu mai permită nimănui să parceleze terenurile la mai puțin de 500 de metri pătrați.

Cât despre drumuri… situația nu se va schimba prea curând, dacă ne uităm la ritmul în care se ridică noi cartiere. „Nu pot asfalta în ritmul în care se construiește”, obișnuiește să spună primarul.
Un mare beneficiu pentru localnicii din Dumbrăvița este legătura cu Timișoara prin mijloace de transport în comun. Până acum au fost introduse două linii de troleibuz, care fac legătura între comună și orașul de pe Bega. Iar autoritățile vor să le extindă, alături de transportul școlar.

„Primăria Dumbrăvița are în vedere extinderea traseelor și, implicit, stabilirea unor stații în plus pentru microbuzele cu care se asigură, în mod gratuit, transportul elevilor către și dinspre școala gimnazială din comună. În acest demers se va ține cont atât de numărul elevilor înscriși la unitatea de învățământ, cât și de solicitările din partea părinților. În aceeași notă, au loc discuții cu conducerea Societății Metropolitane de Transport Timișoara pentru extinderea traseelor celor două mijloace de transport în comun care fac legătura dintre Dumbrăvița și Timișoara, M 14 și M 45. Se va ține cont, în ambele situații, de străzile nou asfaltate în comună”, anunță Primăria Dumbrăvița.

Așadar, dacă vreți să vă mutați în Dumbrăvița, trebuie să vă gândiți bine, să vă asigurați că strada este asfaltată, că are canalizare și că nu va mai trece prin viitoare șantiere.

Legătura cu autostrada, cu plus și minus
Dumbrăvița reprezintă și legătura cu autostrada A 1. Toți cei care vor să meargă la Arad sau mai departe în Europa, toți cei care vin de la Arad la Timișoara și toți cei care vor să ajungă la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” traversează comuna Dumbrăvița. Deși localnicii se plâng de traficul intens care se creează pe strada principală, poziția localității îi aduce un plus economic. Tocmai pentru că pe aici se circulă intens, în comună au fost deschise mai multe benzinării și alte societăți plătitoare de taxe.

Acum, acest drum va fi lărgit și se va circula mult mai ușor, pentru că, așa cum v-am mai prezentat, autoritățile județene au primit bani europeni pentru lărgirea la patru benzi a drumului 691, cel ce traversează localitatea și apoi se leagă la autostrada A 1.
Autoritățile județene au semnat contractul de proiectare și execuție pentru lărgirea drumului județean 691, Dumbrăvița – Giarmata – Autostrada A1, în iulie. Potrivit documentelor, șantierul se va întinde pe 30 de luni, primele șase fiind alocate întocmirii proiectului tehnic. Proiectul este împărțit în două loturi.

Primul este cuprins între Centura Timișoarei și nodul rutier de urcare pe autostradă de la Giarmata. Cel de-al doilea presupune lărgirea drumului prin localitatea Dumbrăvița. Acesta va intra în lucru după finalizarea primului, mai ales că aici trebuie mutați cel puțin 12 stâlpi din cadrul liniei metropolitane de transport.
„Lotul 1, de la centură până la autostradă, este cel mai important. Rezolvăm traficul infernal care este la acest moment. Semnăm, cred, cel mai important proiect de infrastructură rutieră”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Primul sector de drum ce va intra în modernizare are 6,6 kilometri și costă 20 de milioane de lei. Cel de-al doilea are 6 kilometri, iar costul se ridică la 29 de milioane de lei, prețuri fără TVA.
„După proiectare, în iarnă, vom începe cu organizarea de șantier. Din primăvară, probabil din aprilie, în funcție de vreme, vom demara lucrările. Se va circula. Vor fi momente în care va fi oprită complet circulația”, a spus constructorul. Modernizarea drumului județean 691 este finanțată prin Programul Operațional Regional.

Sport de înalt nivel, la Dumbrăvița

Iubitorii de sport care locuiesc în Dumbrăvița au parte de o infrastructură la care timișorenii doar visează. Aici există, de patru ani, o sală polivalentă. A fost o investiție de 1,3 milioane de euro, proiect transfrontalier, realizat în parteneriat cu localitatea înfrățită Szentes, din Ungaria.

Sala Polivalentă din comuna timișeană Dumbrăvița are o suprafață de peste 2.200 de metri pătrați. Valoarea totală este de peste 2,1 milioane de euro, din care 1,3 de milioane de euro au fost plătite de Primăria din Dumbrăvița, ca lider de proiect. Primii sportivi care beneficiază de noua sală sunt membrii echipei de tenis de masă CS Dumbrăvița, campioană națională la fete și anul acesta.

Tribuna are o capacitate de 500 de locuri. Sala poate găzdui meciuri de handbal, volei, baschet, fotbal în sală, tenis sau alte competiții sportive. Asta ținând cont că dotarea cu echipament a sălii permite organizarea de competiții sportive diverse, care să respecte normele internaționale în domeniu. În plus, aici pot fi organizate diferite manifestări, de la conferințe la spectacole sau expoziții.

LĂSAȚI UN MESAJ