0.1 C
Timișoara
luni 11 noiembrie 2024

Dublu atentat cu zeci de morţi şi răniţi, angajaţi Sodexo, răpiţi şi executaţi la Kabul şi 61 de prizonieri eliberaţi

BMTF, 3 iul. – Un dublu atentat sinucigaş comis într-o moschee şiită din Gardez (estul Afghanistanului) în timpul rugăciunii de vineri s-a soldat cu cel puţin patru morţi şi 60 de răniţi, informează AFP, în timp ce postul de televiziune afgan Tolo News informează despre cel puţin 20 de morţi şi 40 de răniţi. Dar autorităţile locale se aşteaptă ca bilanţul victimelor să crească.

Explozia s-a produs în timpul rugăciunii: erau doi atentatori sinucigaşi care s-au aruncat în aer în interiorul moscheii şiite, a afirmat şeful poliţiei din provincia menţionată, generalul Raz Mohammad Mandozai.

Provincia montană Paktia, majoritar paştună şi tribală, este un teritoriu îndepărtat şi unde este dificil de ajuns, la frontiera cu zonele tribale din Pakistanul vecin, de unde talibanii vin şi pleacă şi unde se află membri ai reţelei teroriste Haqqani, aliaţii lor.

De doi ani, minoritatea şiită din Afghanistan este vizată cu regularitate de atentate, în general revendicate sau atribuite grupării jihadiste Statul Islamic, notează AFP.

Ieri, trei angajaţi expatriaţi ai gigantului francez Sodexo au fost răpiţi şi executaţi la Kabul, în ceea ce autorităţile denunţă drept un ”act terorist”, relatează AFP. Într-un comunicat, liderul mondial în servicii şi restaurare colectivă în întreprinderi Sodexo a deplîns moartea celor trei bărbaţi.

Victimele erau de naţionalitate malaysiană, indiană şi macedoneană.

Corpurile lor au fost găsite de poliţie în afara Kabulului, la mai puţin de două ore după ce au fost daţi dispăruţi, joi dimineaţa.

Nimeni nu a revendicat această operaţiune, însă ”în acest stadiu credem că este vorba despre un act de terorism, cele trei victime sînt bărbaţi, legaţi la mîini. Ei au fost ucişi prin împuşcare. Doi dintre ei se aflau în portbagaj, iar al treilea pe bancheta din spate ”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvînt al Poliţiei din Kabul, Hashmat Stanikzai.

Potrivit informaţiilor sale, cei trei bărbaţi au fost răpiţi în estul capitalei afghane, în apropierea aeroportului internaţional.

Regiunea Musahi şi drumul care duce către provincia Logar sînt reputate ca periculoase, din cauza unei importante prezenţe a talibanilor.

Răpirile sînt frecvente în Afghanistan, în general violente. Însă bande criminale pot de asemenea să-şi vîndă ostaticii străini unor grupări teroriste, ca reţeaua Haqqani. Aceasta deţine în continuare, din septembrie 2016, doi profesori – un asutralian şi un american – de la Universitatea Americană din Kabul.

Pe de altă parte, în cursul acestei nopţi, cel puțin 61 de prizonieri au fost eliberați de un comando al FOS afghane din Batalionul 7. Ei erau deţinuţi într-o închisoare talibană ilegală, în districtul Kajaki, din provincia Helmand.

Persoanele erau închise pentru presupuse infracţiuni, inclusiv cooperarea cu guvernul pentru spionaj, dar şi pentru nesupunere faţă de regimul militanţilor. Ele erau ţinute în condiţii precare, fără hrană corespunzătoare şi deseori erau torturate de către militanţi.

Doi militanți talibani au fost uciși și șapte suspecți au fost arestați în timpul operațiunii.

Prizonierii, şi şapte persoane arestate au fost transferați la sediul Corpului de Armată din Helmand.

Nu există un raport referitor la eventualele victime ale forțelor guvernamentale în această operațiune.

Această operaţiune survine după ce forțele speciale afghane au eliberat 58 de prizonieri în timpul unei operațiuni similare, luna trecută, în districtul Musa Qala din Helmand.

Printre deținuți s-au numărat patru soldați ANA, 15 polițiști și doi medici.

Peste 350 de persoane au fost eliberate din patru închisori talibane din Helmand în ultimele trei luni.

Provincia Helmand, situată la 555 de km sud de Kabul şi devenită celebră pentru culturile sale de mac, este cunoscută şi ca fief al talibanilor.

Cel mai recent raport al Inspectorului general special pentru reconstrucţia Afghanistanului arată că talibanii deţin controlul asupra a nouă din cele 14 districte din Helmand şi asupra a 56% din populaţie.

Talibanii nu au comentat, pînă la această oră.

(Sursa: M-SecurityNews)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O casă a luat foc în Hunedoara! Pompierii au scos doi oameni din flăcări

Un incendiu a izbucnit, duminică, la o casă de tip duplex din Lupeni, judeţul Hunedoara, focul cuprinzând atât acoperişul, cât şi interiorul locuinţei. Trei...

O tânără de 22 de ani și-a făcut zob BMW-ul și a ajuns la spital

O șoferiță de 22 de ani s-a izbit într-un copac. Fata încerca să evite coliziunea cu autoturismul care a frânat brusc în fața sa....

Citește și :