12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Drumul asfaltat dintre Șemlacu Mare și Ferendia de nici 5 kilometri scurtează ocoluri de 70 de kilometri Foto-Video

Județul Timiș are avantajul de a avea o rețea destul de bună și de densă de drumuri județene sau altele de rang chiar inferior ce mai fac legătura între localități. Dar realitatea din teren nu este la fel de bună peste tot. Încă mai sunt unele sate sau chiar comune ce sunt destul de apropiate în linie dreaptă dar e nevoie de un mare ocol pe drumuri întortocheate.

Din orașul Gătaia până în comuna Jamu Mare nu are fi o distanță prea mare dar era aproape imposibil de răzbit în lipsa unui drum de nici cinci kilometri. Azi a fost inaugurat acest drum dintre Șemlacu Mare și Ferendia de 4,4 kilometri. Arată foarte bine cu asfalt proaspăt și cu cele mai noi metode de semnalizare și de drenare laterală a apelor pluviale. De fapt vine în ajutorul copiilor din Jamu Mare ce astfel pot veni la liceul din Gătaia. În lipsa acestui drum ocolul era de aproape 70 de kilometri după cum declară viceprimarul Raul Crăciun din Gătaia.

Consiliul Județean Timiș a finalizat acest nou obiectiv de investiții în timpul record de patru luni. valoarea totală a lucrărilor fiind de 4,5 milioane de lei, fonduri asigurate din bugetul de investiții al Consiliului Județean Timiș. Prin asfaltare celor 4,4 kilometri ce reprezintă DJ 588 dintre Ferendia și Șemlacu Mare de fapt se face legătura între două drumuri foarte importante cel dintre Voiteni- Reșița și cel dintre Moravița- Oravița adică drumurile naționale 57 și ce cu numărul 58.

S-a realizat de fapt drumul în întregime pentru că nu a fost până acum practicabil decât pe câteva porțiuni. Acest proiect a fost depus și pe fonduri europene pentru că se dorește recuperarea banilor odată cu semnarea contractul de finanțare. Drumul are o garanție de patru ani de zile, iar lucrările au presupus și amenajarea de intersecții cu drumurile laterale, realizarea șanțurilor noi de pământ, a marcajelor și indicatoarelor rutiere.

Una din cele mai interesante soluții tehnice este chiar trecerea la nivel cu calea ferată ce implică un sistem modern ce face ca aprope să nu se simtă deloc în autovehiculul ce trece peste linii. Sistemul permite ajustări în timp pentru a păstra alinierea dintre drum și șinele ferate. Prin rotirea unor piulițe speciale se păstrează parametri corecți. Președintele Călin Dobra ar dori aplicarea acestui sistem la toate lucrările ulterioare de cale ferată din județ. Soluția tehnică este pe cât de eficientă pe atât de ușor de aplicat la orice șantier cu prețuri rezonabile.

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Alfred Simonis: „de fapt, liderul Consiliului Județean habar nu ar avea să gestioneze o investiție de anvergură.”

”Am luat act de declarațiile domnului Alin Nica legate de situația stadionului Dan Păltinișanu și despre faptul că nu s-a vorbit despre Hotărârea de...

Citește și :