Dragnea e pe ducă, dar cine să-l ,,popească” cum se cuvine?

310
Adrian Marcu
Adrian Marcu
     Ecuația pare simplă, dar cum – pe aceste meleaguri –  ce e azi valabil, mâine devine istorie nefolositoare, a spune că cineva, întreg la minte, știe limpede ce va urma în lumea politică românească prin octombrie, să zicem, ține de vrăjitorie, în toată regula.
      În vreme ce partidul care a zdrobit acum doi ani, la alegerile parlamentare, restul faunei politice interne, obținând un halucinant 45 la sută, PSD, firește, plutește într-o guvernare tot mai buimacă și mai abrutizantă, ceilalți, liberalii și useriștii, care azi ar trebui să sară binișor de 40 de procente în susținerea la vot, fac și ei ce pot : un balet politic  naiv și, tocmai de aceea, fără vână și fără seducție.
     Când liderul forte al partidului aflat la putere, coborât parcă din menajeria politică sud-americană, tipică anilor ’70-’80, pare ( măcar pare ! ) descumpănit sub salba loviturilor procurorilor pentru fapte de corupție ,,di granda”, te-ai aștepta ca Opoziția, liberalii, în primul rând, să dea, în sfârșit, senzația că există, cu adevărat.  Numai că, apelând la moțiuni de cenzură fără noimă sau exclusiv la tinerii care ies, periodic, în stradă pentru a demonta meschinăriile actualei puteri nu prea sunt speranțe să faci vacanță de Crăciun și nici primăvară pentru susținătorii, deloc puțini, totuși, ai dreptei autohtone.
        Care s-au săturat, pe bună dreptate, de bizareriile și abuzurile actualei puteri.
     Dar cine, de la liberalii actuali, are capacitatea de a relansa partidul și, implicit, de a reveni, cândva, într-un interval de timp ceva mai scurt decât veacul, la putere?
        Voci liberale timide, un soi de Casandre mai degrabă speriate de propriile lor profeții, se tot amăgesc că Ludovic Orban e omul potrivit în această bătălie cruntă cu PSD, acest veșnic mamut al politicii românești de ieri, de azi și, mă tem, că și de mâine.  O fi fiind dl Orban așteptatul ,,salvatore della patria” în încleștarea pe viață și pe moarte cu inșii neduși la biserică și mereu prieteni cu Teldrumurile de toate nuanțele de teapa lui Liviu Dragnea, Stănescu și Bădălău, doar că, până acum, n-a demonstrat aproape deloc că el e liderul capabil de o asemenea ,,bărbăție”. Ba dimpotrivă, prin felul în care se comportă ca lider, bietul Orban ne arată că ridicolul în lumea noastră politică nu are sfârșit!
        Comedia se transformă rapid în tragedie atunci când arunci câte o privire prin țară, unde observi, prin filialele județene ale PNL, dihonie, lupte intestine la greu, și mai deloc unitate autentică și liberali locali cu stofă de lideri pur-sânge.
       Cazul Timișului este cea mai tristă dovadă în acest sens, unde șeful filialei, Nicolae Robu, le trage, din greu, smetii peste cefe, cui credeți, propriilor săi primari, din o bună parte din comunele județului.
       Primarul Timișoarei continuă neostoit să-și marteleze propriii camarazi politici ( buni, răi, foști pedeliști, contează prea puțin, acum, trecutul lor politic) în loc să-și desfacă ,,pieptul de aramă” și să intre cu adevărat în bătălia pentru recâștigarea județului cu pesediștii locali.
     Astfel încât, în pofida faptului evident că PSD decontează tot mai vizibil ieșirile în decor ale liderilor săi în relația cu mediul de afaceri, cu Justiția, și chiar cu propriii săi susținători de-o viață, șansele ca actuala Opoziție să devină foarte curând o alternativă solidă la guvernare aduce tot mai mult cu posibilitatea de a seduce o … fantomă!
     Vorba marelui Poet: Era pe când nu s-a zărit, azi o vedem, și nu e!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.