18 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Dr. Virgil Musta: ”Respectați regulile, pericolul nu a trecut!”

Se apropie Paștele, mai ales pentru catolici, iar autoritățile fac din nou apel la români să stea acasă, să nu se întâlnbească cu familia și să continue să respecte regulile de distanțare social. Un astfel de mesaj vine și de la medical Virgil Musta, șefuș echipei care luptă cu coronavirusul din Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Specialistul atrage atenția că pericolul nu a trecut.

”Suntem în preajma sărbătorilor pascale. Vremea frumoasă de afară și spiritul acestor sărbători ne pot face pentru câteva clipe să uităm de realitatea de azi.

Ne ducem cu gândul la cei dragi, care poate acum sunt la distanță de noi și ne amintim modul aparte în care sărbătoream împreună, an de an, în această perioadă. Nici măcar nu ne-am fi putut imagina că ar putea apărea ceva care să ne impacteze atât de puternic, la scară mondială.

Ceea ce trăim în aceste zile ne obligă însă să rămânem extrem de disciplinați în respectarea măsurilor de prevenire a răspâdinri noului coronavirus, măsuri pe care deja le știm foarte bine și pe care, din fericire, mulți le-au aplicat într-un mod foarte responsabil.

Acest lucru pur-și-simplu ne-a salvat. Până acum. Pericolul nu a trecut, din contră, în zilele și săptămânile următoare va depinde în foarte mare măsură de continuarea repectării acestor măsuri ca să nu ajungem în situația multor țări mult mai bine echipate medical decât noi.

Nu este deloc cazul să credem că a trecut valul, spitalele sunt supuse la încercări grele zilele acestea, chiar dacă cei de-acasă nu percep lucrurie la magnitudinea pe care o resimt cei din interior, cei care încearcă cu toate forțele și mijloacele să rezolve rapid neajunsurile și să-și facă datoria.

Acum putem sărbători în liniște și în suflet Învierea, pentru ca ulterior să ne putem bucura împreună, sărbătorind cum se cuvine”, a transmis medical Virgiș Musta.

Vă amintim că în județul Timiș au fost înregistrate, potrivit raportării de vineri, de la oea 13:00, 259 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. De asemenea, peste 100 de pacienți au fost vindecați în Timișoara.

Alte subiecte :

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Încă o veste bună pentru transportul școlar verde din județ

După ce, la începutul săptămânii, s-a semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice prin PNRR, Consiliul Județean Timiș a...

Citește și :