Doza a patra de vaccin anti-COVID poate fi solicitată de astăzi

40

Doza a patra de vaccin anti-COVID poate fi solicitată începând de luni de persoanele vaccinate cu trei doze de vaccin de tip ARN mesager, fiind recomandată în special celor cu vârsta peste 60 de ani. Ministerul Sănătăţii a precizat că administrarea dozei a patra de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech este posibilă, după recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) şi Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), transmite News.ro.

„Începând din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare şi în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de – a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech. Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager”, a transmis MS.

Vaccinarea cu doza a 4-a se poate face la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze. Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.

Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverinţa de vaccinare, generată din Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, sau de certificatul digital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.