Două ore de aşteptare la ieşirea din ţară prin PTF Nădlac I şi Nădlac II

162

Timpii de aşteptare la ieşirea din ţară prin punctele de trecere a frontierei Nădlac I (pe DN 7) şi Nădlac II (pe autostrada paneuropeană) au ajuns la două ore, sâmbătă dimineaţă, cele două puncte fiind folosite la capacitatea maximă pentru tranzitare.

Conform aplicaţiei online de monitorizare a traficului de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac I sunt deschise trei artere pe sensul de ieşire din ţară şi două pe intrare, iar la Nădlac II sunt deschise nouă artere la ieşire şi două la intrarea în România. Cu toate acestea, cel puţin 120 de minute se aşteaptă pentru verificarea documentelor celor care pleacă din ţară.

Aplicaţia menţionează că aglomeraţia este cauzată de numărul mare de călători şi vehicule care tranzitează frontiera.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că aglomeraţia este mai mare decât vineri, când mii de români au început să se întoarcă la locurile lor de muncă din străinătate, după ce au petrecut sărbătorile în ţară alături de familii. Traficul este în creştere în condiţiile în care în weekend mulţi români din vestul ţării obişnuiesc să plece în excursii în Ungaria sau Austria.

Autorităţile arată că în următoarele zile punctele de la frontiera cu Ungaria se vor menţine aglomerate şi vor fi luate măsuri pentru efectuarea unui control operativ.

Poliţiştii de frontieră le recomandă şoferilor care pleacă spre vestul Europei să verifice online care puncte de control nu sunt aglomerate, pentru a evita timpi mari de aşteptare la graniţă. În judeţul Arad, la Vărşand şi Turnu se aşteaptă doar 10 minute minute, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din ţară.

Sursa:AGERPRES

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ