Două județe din vestul țării, cod galben de furtuni

69

Mai mult de jumătate de țară, mai precis 29 de judeţe, se află sub cod galben de instabilitate atmosferică pe parcursul zilei de marţi, potrivit unei avertizări emise de Adminstraţia Naţională de Meteorologie. Printre acestea, Hunedoara și Caraș-Severin.

Astfel, în sud-vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe spaţii mici grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor fi pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului. Codul galben intră în vigoare de marți, 25 august 2020, de la ora 10:00 și este valabil până la ora 23:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.