Două artiste ale Asociației GEDOK din Heidelberg expun la Galeria Helios din Timișoara

594

Galeria  Helios din Timișoara va găzdui, în perioada 30 august – 11 septembrie 2019, un eveniment inedit: expoziția de pictură Joc Dublu/Dopplespiel a artistelor vizuale Agnes Pschorn și Liliana Geiss, din Germania.

Expoziția reprezintă cea de a doua etapă a unui ambițios proiect de schimburi culturale între Timișoara și Heidelberg inițiat, în anul 2018, de curatoarea expoziției, Adriana Cârcu. Proiectul a debutat anul trecut cu expoziția artistei Daniela Orăvițanu, Essence. Emotion, în galeria GEDOK din Heidelberg.

Anul acesta, cele două artiste propun un dialog tematic menit să reflecte aspectele acute ale prezentului social,  aflate în contrast cu fondul seren al cadrului natural.  Artistele, împreună cu scriitoarea Adriana Cârcu, sunt membre ale GEDOK – Asociația Artistelor și a Promotorilor Artei din Germania –, o organizație cu tradiție de peste un secol, numărând, în cele 28 de filiale, peste 2000 de membri.

Pentru etapa următoare a proiectului artistele timișorene Adriana Lucaciu, Dana Constantin și Linda Saskia Menczel au fost invitate să expună la GEDOK Heidelberg, în toamna anului 2020. Vernisajul expoziției JOC DUBLU va avea loc vineri, 30 august, la ora 18, în galeria Helios. Prezintă criticul de artă Gabriel Kelemen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.