Dotări noi de intervenție pentru pompierii din Recaș, după implementarea unui proiect european. VIDEO

605

Orașul Recașul este binecunoscut pentru serviciul său de pompieri ce este extrem de eficient în toate situațiile în care se cere o intervenție urgentă la o situație ce nu poate fi amânată. Nu de azi sau de ieri, ci de foarte mulți ani, oameni obișnuiți ce au alte preocupări și alte locuri de muncă lasă totul și în câteva secunde se echipează și pornesc în trombă la locul nenorocirii.

Este o tradiție foarte veche stingerea incendiilor cu voluntari. Printr-o serie de eforturi comune ale consiliului local și ale primarului din Recaș, dar și prin ajutorul Consiliului Județean Timiș, au mai fost trimise ca dotare unele utilaje și autospeciale pentru a le veni în ajutor pompierilor locali. Dar o altă formă de a se dota cu echipamente necesare este și apelarea la proiecte transfrontaliere cu parteneri din Serbia vecină. Prin proiecte, dacă sunt temeinic întocmite, sunt mari șanse de a se acorda sumele cerute.

Joi, 23 mai, în sala primăriei orașului Recaș, s-au întâlnit partenerii de proiect locali cu cei din orașului Žagubica, Serbia, pentru o conferință comună organizată cu ocazia încheierii implementării proiectului european „Pompierii și managementul situațiilor de urgența Recaș –Žagubica”.

Primarul Recașului, Pavel Teodor, a prezentat cu ample date de unde a pornit această idee deosebită și cât a durat implementarea ei. De asemenea a adus în discuție sumele implicate și dotarea actuală a formațiunii ce se ridică la cele mai avansate standarde.
Reprezentanta comunității din Žagubica a explicat specificul deosebit din zona lor. Acolo este o zonă muntoasă cu păduri dese unde este foarte greu de pătruns fără echipamente specializate. Dotarea actuală le permite orice fel de intervenții în orice condiții.

Valoarea totală a proiectului a fost de de 1.414.018 euro , din care 994.243,00 euro pentru orașul Recaș, iar 419.775,00 euro pentru orașul Žagubica. Durata de implementare a fost de 24 de luni. Proiectul a fost finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Interreg-IPA România-Serbia.

Prin intermediul proiectului au fost achiziționate pentru orașul Recaș două autospeciale de pompieri de mare capacitate, un utilaj multifuncțional dotat cu plug de deszăpezire, cupă de pământ, rezervor de apă cu înaltă presiune și tocător vegetal cu braț articulat folosit pentru tunderea vegetației de pe marginea drumurilor și a șanțurilor, un generator de curent, compresor, rectificator, doua pompe de apă și o sirenă de alarmare a populației. Totodată, au mai fost achiziționate furci, lopeți, furtune, dispozitive de monitorizare a mediului, echipamente de protectie pentru pompierii voluntari, vestiare.

Și vecinii din orașul Žagubica s-au dotat prin acest proiect cu echipamente similare cum ar fi o autospecială de stins incendii de mare capacitate și o autospecială de capacitate mică pentru teren accidentat, un autoturism pentru recunoaștere teren, echipamente de protecție pentru pompierii voluntari nou înființați, două pompe de apă, mobilier pentru dotarea sediului pompierilor voluntari.

De asemenea, cu acest prilej s-a elaborat un studiu comun privind evaluarea terenului și a ecosistemului din punct de vedere al influenței izbucnirii și răspândirii incendiilor și analiza caracteristicilor zonei în funcție de prevenirea și protecția adecvată împotriva incendiilor și și a altor dezastre naturale, cu propuneri de măsuri pentru comunitatea locală din Žagubica și Recaș, studiul fiind tradus în limbile română, sârbă și engleză, în scopul căruia au fost organizate videoconferințe si grupuri tematice comune.

Tot în cadrul proiectului au fost organizate diferite activități menite să crească nivelul de pregătire pentru situații de urgență, atât al pompierilor voluntari, cât și al populației din ambele orașe partenere. Au fost organizate patru antrenamente comune ale pompierilor voluntari din Žagubica si Recaș, scopul acestor acțiuni fiind instruirea continuă a pompierilor, atât din punct de vedere fizic, cât și strategic, și, de asemenea, pentru consolidarea relațiilor transfrontaliere între pompieri.

Toate rezultatele și activitățile acestui proiect se regăsesc pe site-ul comun finanțat în cadrul proiectului: https://vatrogasci-rors40.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.