12.1 C
Timișoara
vineri 1 decembrie 2023

Doru Dudaș, reputatul finanțist timișorean, a spus ,,adio” politizării din Ministerul de Finanțe

Din Ministerul Finanțelor a plecat și Doru Dudaș, specialist pe zona fiscalității. El a ocupat, până recent, funcția de director general în cadrul instituției. De multe ori, el era cel care mergea la Parlament pentru a susține punctele de vedere pe marginea proiectelor de acte normative, explicându-le parlamentarilor ce e rezonabil și ce nu în privința acelor documente. Nu de puține ori, intervenea în discuții și răspundea la întrebările parlamentarilor în locul secretarilor de stat care, numiți politic fiind, se încurcau sau nu cunoșteau îndeajuns de bine legislația.

Din luna aprilie, el a plecat la Camera Consultanților Fiscali (CCF) în funcția de secretar general.

De precizat că președintele CCF este specialistul în fiscalitate Dan Manolescu, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, cunoscut pentru Codul fiscal din 2015.

De-a lungul timpului, Doru Dudaș a ocupat mai multe poziții în cadrul Ministerului Finanțelor Publice precum director general la diferite direcții și în ANAF, unde a fost vicepreședinte.

Este doctor în finanțe, diploma fiind obținută la Universitatea de Vest din Timișoara.

Sursa: economie.hotnews.ro

Alte subiecte :

Transparență decizională. Timișenii, așteptați să depună sugestii și propuneri pentru trei proiecte de hotărâre

Consiliul Județean Timiș a lansat în transparență decizională, conform Legii nr. 52/2003, trei proiecte de hotărâre privind aprobarea Organigramei și a...

Parada Militară de Ziua Națională a României începe la ora 12. Iată programul complet al manifestărilor și traseul stabilit de autorități

Timișorenii sunt așteptați la parada militară organizată de Ziua Națională în zona centrală a orașului. Ceremonialul militar şi religios de 1 Decembrie începe la 8:30...

Citește și :