Donatorii de sânge primesc gratuit bilete la două mari festivaluri! Unde și când au loc recoltările

236

Sâmbătă și duminică, la Centrul de Transfuzii Sanguine, de pe strada Martir Marius Ciopec, nr. 1. din Timișoara, ajunge caravana mobilă Blood Network.

Toți cei care vor să facă o faptă bună și să doneze sânge, vor fi răsplătiți cu bilete gratuite la două mari festivaluri. E vorba despre Untold Festival și Neversea Festival!

Pentru a putea dona sânge, doritorii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 60 de ani, greutatea între 50 și 100 kg la femei, respectiv 60 – 100 kg la bărbații, să nu fi suferit în ultimele luni intervenții stomatologice sau chirurgicale, să nu aibă/nu fi avut hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloza, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste șase dioptrii, iar femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală.

Înaintea donării se recomandă consumarea unei căni de ceai sau cafea și un mic dejun normal. În urma donării, sângele donatorului este împrospătat, imunitatea organismului crește, iar riscurile de paralizie și de accident vascular se reduc cu aproximativ 30%.

Recoltarea de sânge va fi făcută între orele 08.00 și 12.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.